Monthly Archives: October 2011

Despre obiceiuri sanatoase


Clipele mici adunate laolalta, gesturile si obiceiurile personale – toate alcatuiesc viata noastra de zi cu zi. Mai greu e cand vine vremea sa te confrunti cu tine insuti si sa recunosti cat de sanatoase sau mai putin sanatoase sunt fiecare dintre obiceiurile pe care ni le-am format de-a lungul timpului si cat de mult suntem afectati de ele.

 

In ceea ce ma priveste, imi place sa cred ca am invatat sa am grija de mine si sa fac tot posibilul sa imi indrept obiceiurile in directia celor sanatoase, fie ca este vorba de alimentatie, stil de viata sau activitati paralele. Despre unele dintre ele am mai vorbit in articolele trecute; despre altele, urmeaza sa o fac.

 

Am grija ce mananc, ce contin si cum sunt preparate mancarurile respective (asta pentru ca de mai bine de 5 ani incerc sa evit alimentele nesanatoase care imi fac rau). Si cel mai probabil nu o sa ma vezi prea curand sarind peste mesele importante ale zilei.

 

Nu uit sa beau 2 litri de apa pe zi si fructele fac parte din alimentatia mea zilnica.

 

Fac miscare cam de 2-3 ori pe saptamana – variantele de care dispun, alternativ, pentru diversitate si pentru a nu-mi pierde interesul: pana nu demult a fost sala; acum – role in parc / bicicleta in parc, cursuri de dans; tinand cont de vreme, o sa urmeze, cel mai probabil, – bicicleta acasa (am scris mai demult despre asta un articol).

 

Incerc sa imi acord timp pentru relaxare, iar pentru asta imi scot la vedere arsenalul de hobby-uri. Momentan ma preocupa culorile si schitele, alteori e posibil sa aleg chiar si mai mult dans. Iar in jurul la toate astea mi-am propus sa imi mentin gandirea pozitiva, sa ma concentrez asupra lucrurilor cu adevarat importante care ma inconjoara si sa nu uit sa mai si traiesc / respir.

 

Recunosc ca stilul meu de viata actual nu a venit in mod constient, datorita unei maturitati premature sau dobandite asa, din senin. Pentru mine a fost o necesitate, iar usor-usor necesitatea asta a devenit un mod de a trai, cu care ma simt foarte bine si confortabil acum. Asta nu inseamna ca nu am si eu obiceiuri nesanatoase, de la “micile placeri culinare vinovate” (prajiturile cu ciocolata sau mancarurile care miros apetisant la ore interzise din noapte), pana la momentele de leneveala fizica atunci cand mi-ar prinde mai bine putina miscare sau starile negative care ma incearca uneori. Toate sunt pe lista mea de “lucruri de schimbat”. Pentru ca cu fiecare obicei sanatos pe care ni-l forma, invatam sa ne respectam mai mult si sa avem cu adevarat grija de noi, sa nu ne mai limitam doar la a ne satisface niste nevoi de baza pentru a supravietui.

 

Cum mereu este loc de mai mult si de mai bine, ma gandeam sa imi spuneti si voi care sunt obiceiurile voastre sanatoase, pe care le-as putea adopta la randul meu. Ce ziceti?

 

Hotararea de a vorbi despre #obiceiurisanatoase personale a venit dupa ce am citit articolele bloggeritelor Ruxa, Raluxa, Nebuloasa, Denisa si Andreea. A fost un exercitiu bun de constientizare cam unde ma situez in raport cu nivelul de respect si grija pe care il pretind de la mine, fata de mine.

 

[Sursa: Foto]

Cu Scorpions in suflet spre Cluj Arena (Cluj-Napoca)

Acest post se recomanda a fi citit doar cu muzica de fundal potrivita. Va vin in ajutor si va ofer “melodia”, voi doar dati-i play!

 

 

I-am vazut prima data live in 2007 la Sibiu, intr-o escapada de 24 de ore din Bucuresti, si am ramas fara cuvinte: eram la prima mea intalnire cu Sibiul si la primul concert rock adevarat, cu o formatie care nu era din Romania. Stiu, numai asociind ideea degustarii atmosferei sibiene cu un concert rock, ca deja sar artificii in mintea oricui!

 

Cu baladele lor mi-am trait adolescenta ascultand Terra Fm, la muzica lor ma gandesc cand povestesc despre primul concert rock la care am fost si fredonand “Wind of Change” imi fac bagajele si revin de fiecare data cu drag in Sibiu.

 

Diseara vor canta la Cluj-Napoca, pe stadionul Cluj Arena. Iar eu cel mai probabil imi voi petrece toata seara intr-un fel de transa euforica si in energia multimii de fani, bucurandu-ma de ei fara suflare, sorbindu-le acordurile chitara si, sper eu, cu hainele-mi la fel de uscate ca atunci cand am iesit din casa (aici ne coalizam cu totii sa speram ca nu ploua, asa cum s-a anuntat; desi, trebuie sa recunosc ca si concertele rock in ploaie sunt interesante, undeva din categoria a ceea ce trebuie trait macar o data in viata – remember concertul Metallica din Bucuresti din 2008). In deschiderea celor de la Scorpions: Voltaj, Semnal M, Sensor si Grigore Lese.

 

Presimt ca va fi o seara rock legendary ;) .

 

[Sursa: Foto]

Viata traita la modul negativ


Ma trezesc de multe ori ca ma prezint la modul negativ, spunand ceea ce sunt prin ceea ce nu sunt. Dintotdeauna mi-a fost mai usor sa exprim ceea ce imi place prin a enumera ceea ce de fapt imi displace; sa vorbesc despre ceea ce nu imi convine inainte de a spune lucrurile pe care le admir. Voua nu vi s-a intamplat asta?

 

Si atunci primim aproape in mod natural raspunsul la intrebarea “de unde vine toata atitudinea negativista generala care ne inconjoara?”. Gandind totul la modul negativ, vorbind la modul negativ, ajungem sa simtim si sa traim la modul negativ.

 

Cu fiecare gand negativ sau vorba exprimata sub forma lui “nu imi place…”, “nu vreau…”, “nu am chef…”, “nu am sa reusesc…”, ne incurcam singuri itele si ne aruncam facil in bratele atitudinii negativiste. Si uite asa intram in categoria prazilor care sunt prea obosite sau poate prea comode sa mai si alerge putin inainte de a se transforma in victime si de a se lasa devorate de asa-zisa ordine fireasca a lucrurilor. Sau poate e vorba doar despre un stil de viata si de un mod de abordare a lucrurilor din jur cu care ne-am obisnuit sau pe care il adoptam incostient.

 

Personal cred ca viata traita si gandita la modul negativ e ca o jungla in care noi suntem prada, si nu pradatorul, dupa cum ne-ar placea sa credem, daca e sa ne luam dupa pozitia noastra de varf din lantul trofic. Asadar, in ceea ce ma priveste, mi-am propus sa incerc sa abordez mai des gandirea si exprimarea pozitiva si:

  1. in loc de “urasc nesimtitii care arunca hartii in spatiile verzi din parc” sa ma gandesc la cat “iubesc oamenii care fac efortul sa-si duca hartiile la cosul de gunoi”;
  2. in loc de “nu vreau sa ma ia drept fraiera!” sa spun “vreau sa le arat ca sunt altfel decat cred ei”;
  3. in loc de “nu am chef de discutii serioase azi” sa aleg varianta “hai, povesteste-mi!”.

 

Pentru ca ma gandesc ca nu are ce sa imi strice sa imi traiesc viata la modul pozitiv si optimist si poate atitudinea asta o sa ma ajute mai mult in situatiile negative in viitor, decat varianta ei opusa.

 

Si, bineinteles, din asa:

 
 
 
 
 
 
sper sa ajung asa :D :
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
P.S. Am ales sa ilustrez articolul cu fotografii cu animale, intrucat acum 2 zile a fost Ziua Mondiala a Animalelor, sarbatoare initiata in 1931 la Florenta (Italia) printr-o conventie a ecologistilor. Asa a ajuns sa fie asociata ziua de 4 octombrie cu o modalitate de a face cunoscuta situatia speciilor aflate in pericol, iar in timp a ajuns sa fie celebrata peste tot in lume ca zi a tuturor animalelor.
 
[Sursa: Foto 1, Foto 2, Foto 3, Foto 4]

Cu impolitetea la doctor

Ma gandesc uneori ca n-ar fi rau ca impolitetea sa se manifeste ca o boala. Nimic grav, doar ceva care sa ne tina in casa vreo cateva zile, cat sa ne facem bine si sa ne indreptam comportamentul necuviincios fata de cei din jur. Sa fie un fel de varsat de vant, doar ca fara bubele care sa lase urme, doar cu bubele; sau o piele mult prea inrosita, ca dupa ce stam prea mult la soare, dar cu care sa ne fie rusine sa iesim in lume. Oricum, sa fie ceva cu simptome clare, manifestate diferit la fiecare si care sa ne loveasca acolo unde ne-ar afecta emotional cel mai tare.

 

Si atunci, cand ne vedem “imbolnaviti” si purtand toate insemnele greselii de a fi fost nerespectuosi, sa ne prezentam cuviincios la “doctorii de politete”, care sa ne invete ce si cum sta treaba cu regulile de buna-conduita de baza (nu vorbesc de Codul bunelor maniere, desi si ala ar fi util sa il mai citim din cand in cand), cam cat de mult ar trebui sa ii respectam pe ceilalti si ce masuri ar trebui sa luam ca sa ne “vindecam” de impolitete. Si apoi sa ni se prescrie o terapie de cateva zile / luni (dupa caz) de indreptare a conduitei noastre, ca sa ne mentinem “sanatosi” chiar si atunci cand am fi tentati sa calcam stramb.

 

Iar de fiecare data cand nu facem toate lucrurile mentionate in imagine sau:

  1. vorbim necuvenit de tare la telefon in autobuz, incat toti calatorii afla ce probleme sau certuri avem cu (ne)cunoscutii,
  2. nu asteptam sa iasa intai cumparatorii din magazin si ne aruncam noi primii spre intrare, mai ceva ca la reduceri,
  3. consideram strada un fel de tomberon municipal si ne comportam ca atare,
  4. ne tintuim fundurile pe scaunele din autobuz mai ceva ca daca le-am fi lipit cu superglue atunci cand ne apare in zare o alura de femeie insarcinata, un batran sau un copil,
  5. ne gasim intr-o hahaleala continua cu grupul de prieteni in metrou, de toata lumea stie de la ce petrecere ne intoarcem,
  6. uitam sa ne aranjam si sa ne imbracam frumos si curat in fiecare zi, incat fugarim priviri,

 

sa ne apuce mustrarile de constiinta si frica de ce ne asteapta.

 

De ce sa se manifeste ca o boala? Pentru ca sanatatea pare sa fie cea mai de pret dorinta a fiecaruia dintre noi si atunci poate am lupta mai mult pentru a ne-o recupera.

 

Desi, mi-e teama ca daca ar fi asa, s-ar starni intai o epidemie :) .

 

Sa facem un exercitiu de imaginatie: voi ce solutii propuneti pentru vindecarea de impolitete?

 

[Sursa: Foto]

Dorinte simple

Imi place sa cred ca in viata orice dorinta poate deveni posibila (cu tot riscul de a fi acuzata de naivitate tinereasca spunand asta). Ca fara hazardari nebunesti, fara ganduri utopice sau ratiuni gresite, o dorinta personala poate ajunge sa fie pusa in practica daca stii exact ce vrei, iti gandesti toate posibilitatile de a ajunge acolo si treci la treaba (recunosc, si sprijinul primit la inceput de drum joaca un rol important).

 

La fel de bine sunt constienta ca in viata ajungi sa iti doresti si lucruri pe care nu toti avem sansa sa le traim / experimentam. Sau avem sansa, dar o ratam. Sau o vedem si o ignoram. Si atunci stii ca trebuie sa intervii din nou: devii mai receptiv la ce te inconjoara, observi si analizezi lucrurile de care dispui si tot ce ti ofera si incepi sa le traiesti intens. E refularea ta si a tot ce iti pare imposibil de atins. Si ajungi sa fii fericit si cu atat, doar pentru ca ai ales sa le traiesti si pentru ca “implicarea din doi in doi” nu ti se aplica si tie. Si atunci aproape ca nu mai conteaza ca totul se intampla la cote mult mai mici decat ne-am fi dorit sau imaginat. Sau ca ne-am implinit, de fapt, o dorinta “simpla” si nu una colosala.

 

In completare la ceea ce tocmai am zis: ieri am vazut clip-ul acesta la Romina pe Facebook, un filmulet foarte bine construit, suficient de expresiv cat sa starneasca in mine cateva revolte legat de ceea ce eu consideram a fi dorinte simple:

 

 

Descrierea filmuletului: “A celebration of the beauty of our French and Italian Alps. I filmed and edited what I personally like in the mountain culture: sports, life style, art of living, culture and people.”

 

Cu cateva exceptii (din categoria “extreme” :D ), este un film despre lucruri simple, pe care le avem fiecare la indemana, cu detaliul ca sunt traite intens. Ca sa simti ca oamenii aceia se bucura de viata si de ceea ce fac nu e nevoie sa ii vezi facand lucruri extraordinare. Aproape ca nu conteaza nici unde sunt sau care li-e povestea. Oamenii, trairile, momentele si ragazul de respiro sunt cele care fac ca momentele lor oarecare sa devina unice. Iar pentru mine, asta este suficient cat sa le aduca la stadiul de “dorinta implinita”.

 

Zi de zi suntem prinsi intr-un vartej de “ispite” mari si de tot felul, carora le cadem prada si le adoptam sa ne fie dorinte (undeva pe aici sunt si eu). Dupa care devenim dezamagiti ca nu ni se implinesc. Si uitam sa fim fericiti pornind de la dorinte simple si nevoi emotionale de baza, de care putem profita zilnic. Filmuletul m-a ajutat sa imi asum faptul ca nu ceea ce mi se arata acolo imi straneste invidia, ci trairile pe care cei din clip le experimenteaza si ca asta e baza pentru “constructiile” mele ulterioare.

 

Cum stam, deci, cu dorintele simple?

 

[Sursa: Foto]