Monthly Archives: August 2012

Asocieri

  • Sibiu - o noapte in oras la concertul Scorpions, cu prima ninsoare din iarna lui 2007.
  • Roman - copilaria, cu profiterolul de duminica si baloanele de sapun “clabucite” pe balcon.
  • Cluj-Napoca – o iarna geroasa si o haina pe umeri, intr-un colt de strada.
  • Constanta - plimbare prin ploaia de mai.
  • Iasi - cumparaturi si cadouri de Craciun.
  • Bucuresti - primul film intr-un cinematograf.
  • Piatra-Neamt – aerul de munte si chestionarele auto completate in parcul Gradinii Zoologice.

 

Nu am vizitat Romania atat de mult pe cat mi-as fi dorit si nici nu am cunoscut-o intotdeauna bine. Doar atat stiu: ca un oras se traieste la modul individual si subiectiv; ca poate sa iti para altfel decat tuturor; ca ajungi sa il placi dupa lucrurile, oamenii si trairile cu care il asociezi si ca nu se tine cont de cat de strain ii esti. Un oras nu iti ramane in suflet doar prin locurile, strazile si parcurile lui perfect ingrijite, ci prin starea pe care ti-o transmite.

 

La sfarsitul lui septembrie (14-16 septembrie) o sa vizitez din nou Piatra-Neamt, alaturi de oameni de seama. Mai mult decat am facut-o pana acum, mai bine decat m-am priceput s-o fac de una singura. Pentru ca imi aminteste de lucrurile spuse mai sus, pentru ca imi da emotia excursiilor cu scoala, dar, mai ales, pentru ca este un oras atat de aproape de copilaria mea, o sa ma reintorc acolo sa il redescopar in trairi si amintiri.

 

Prilejul este conferinta Marketing Online in Turism la care sunt invitata, conferinta la care participa profesionisti locali in marketing, advertising, online, research si turism – este o conferinta la care te invit sa participi si tu, daca esti interesat de acest domeniu (inscrierile se fac aici).

 

In timpul ramas din weekend ma voi lasa purtata prin oras si prin imprejurimile lui, intr-un infotrip prin judet (#priNeamt), ca intr-o revedere placuta, cu amintiri retraite si, in mod cert, cu altele noi “in fabrica”.

 

Pana atunci, spune-mi in comentarii: Tu cu ce intamplari frumoase din viata ta asociezi orasele de care te leaga amintiri? Hai sa ne amintim impreuna de ce iubim orasele in care ne plimbam!

 

priNeamț este un eveniment sustinut de Primaria Piatra Neamt, Consiliul Judetean Neamt, Central Plaza Hotel, Petrom, Cosmote, Noroc si Autonom.

 

[Sursa: Foto]

Plimbare printre simturi

Miros de vara tarzie, vant de toamna calduroasa si lumina cald-rosiatica pe fire de iarba inca verzi. Se aude ca vine seara, dar nu pare. Cine si-o doreste?!

 

 

[Sursa:Foto]

Se facea ca era o fata…

 

Nu demult, parca, se facea ca era o fata, sprintena si neastamparata. Vara de vara mergea la bunici, ridica si aduna cu spor pe haine tot praful din ograda, era vesela si jucausa si scotea rabdarea din fiecare membru al familiei. Acolo, a devenit multe.

  • Acolo a invatat pe dinafara toate variantele de catarat in copac.
  • Acolo i s-a aratat cate stele are Carul Mare si de unde din ograda se vede cel mai bine noaptea.
  • Acolo noptile era lungi si diminetile tarzii.
  • Acolo facea campionate de badminton seara de seara.
  • Acolo a mancat perje cu zahar, cu lingurile toate afundate, in jurul ceaunului mare de mamaliga al bunicii.
  • Acolo se trezea dimineata dand pe sub plapuma peste blana calda a pisicii.
  • Acolo s-a descurcat cu zgarieturile si vanataile de la joaca.
  • Acolo zilele de ploaie erau zile de liniste.
  • Acolo a fost prima data agent imobiliar.
  • Acolo a jucat Whist mai mult decat Macaua, cu mult inainte de a afla ca exista numere si scadere sub 0.

 

Intre timp, lucrurile s-au mai schimbat. Fata de atunci nu mai e fata de acolo, ci fata de acum, cu multi de “acolo” in amintire. In fiecare zi mai invata si mai afla cate ceva. E drept, fara papusi si stele si mai mult cu statistici, variante si strategii. Numai ultimele trei saptamani de vara i-au fost pline: cu intalniri si povesti in cafenea, cu amintiri salvate in foldere de fotografii, cu primul joc de poker si cu momente  hilizite in cinematograf. Alte vremuri si alte inceputuri, cu oameni noi, dar cu placeri si obiceiuri vechi.

 

S-a obisnuit deja: lucreaza la alti de “atunci” si “acolo”, pentru viitor. De data asta, mulumirile pentru “cei mai recenti” merg catre Superpantofi.ro! Sa aveti bafta!

 

[Sursa: Foto]

Paradoxul schimbarii?

 

Faci unele schimbari cu speranta ca se va schimba, cumva, ceva in bine. Dar, de fapt, totul si toate raman la fel.

 

Iar alte schimbari le faci pentru ca lucrurile sa ramana  la fel. Iar atunci se schimba totul, fara sa te poti impotrivi, fara sa stii daca mergi spre bine sau spre rau.

 

Partea neplacuta este ca nu poti sti dinainte cu ce schimbari ai de a face.

 

 

[Sursa: Foto]

Imaginatie si creatie

“Fii creativa in orice faci! Iesi din banalitatea gandurilor de zi cu zi, dezvolta-ti imaginatia, provoaca-ti simturile si nu-ti limita capacitatea de creatie!”

 

Acesta este unul dintre moto-urile dupa care ma ghidez in ultimul timp, cand scriu, cand pictez, cand citesc. Cred ca nu e rau deloc ca din cand in cand sa ne lansam cate o provocare, cat sa ne mentinem mintile flexibile, sufletele jucause si cat sa facem creativitatii mai mult loc in vietile noastre.

 

Azi, de exemplu, mi-am alertat simturile si mi-am lasat imaginatia sa zburde: m-am jucat printre culori, cu materiale si stari, cu situatii si asortari.

Obiectul central de inspiratie: noua mea achizitie in materie de sandalute, procurate de aici.

Rezultatul este mai jos!

 

Tinuta 1: Summer

 

Tinuta 2: Office

 

Tinuta 3: Casual

 

Ei, cum vi se par?