Monthly Archives: September 2012

Schimbare

La un moment-dat, in viata fiecaruia vine timpul pentru o serie de schimbari. Unii isi schimba culoarea parului, altii stilul de imbracaminte; altii sunt mai seriosi si isi schimba jobul sau locuinta. Fiecare schimbare isi are timpul ei si, in cazurile fericite, se intampla atunci cand iti doresti sa se intample.

 

Eu sunt acum intr-un astfel de moment, al schimbarilor. Dupa 6 ani de locuit in Bucuresti, ma mut intr-un alt oras, la Cluj-Napoca.

 

Imi este greu sa numesc un singur motiv pentru care fac toate astea, pentru ca in spatele hotararii mele sta un cumul de lucruri si oameni care m-au dus mai aproape de aceasta decizie. Fiecare dintre cei pe care i-am cunoscut si cu care am lucrat si interactionat in ultimii ani si-au pus amprenta, in felul lui, in modul meu de a vedea lucrurile, mi-au dat curaj, sa imi asum ambitii si sa le dau curs, chiar daca asta implica si anumite riscuri; si mi-au dat incredere. Si asta fara ca macar ei sa isi dea seama sau sa stie de toate lucrurile bune pe care mi le-au adus, cunoscandu-i.

 

Voi fi prezenta tot pe internet, ca ar fi pacat sa il parasesc acum, dupa ce am inceput sa il indragesc. Urmeaza pentru mine o perioada de invatare, de redefinire a mea in ceea ce fac zi-de-zi, intr-un mod cat mai profesionist cu putinta; voi corecta si perfectiona si voi asimila lucruri noi.

 

La toate astea se adauga probabil cel mai important lucru: faptul ca simt ca, in sfarsit, a venit si timpul nostru, al celor doi care ne-am plimbat visele si sperantele cate 450 de km in fiecare luna din ultimii ani, pe ruta Bucuresti – Cluj-Napoca si retur.

 

Sunt entuziasmata si nerabdatoare de toate schimbarile care ma asteapta, de adaptarea la un oras precum Cluj-Napoca si de tot ce voi cunoaste nou in perioada ce vine. Vreo cateva zile o sa fiu ocupata cu mutatul si o ma dezmeticesc cu orasul (n-o fi el Bucuresti, dar asta nu inseamna ca nu ma pot rataci in el :D ) si apoi incepe adevarata provocare.

 

O sa imi fie dor de toti prietenii si cunoscutii pe care ii las in Bucuresti, n-am dubiu, si o sa incerc sa ii vad de fiecare data cand am ocazia sa mai ajung pe aici sau au ei ocazia sa vina prin Cluj. Sper ca toate schimbarile astea sa fie intr-un ceas prielnic si sa ne citim cu bine, la fel de optimisti!

 

P.S. Cluj-Napoca, pazea ca vin! :)

Sa te fereasca Domnu’ sa iesi pe strada flamand

 

In jur toata lumea vorbeste de mancare: ce gateste la cina, ce mananca, unde sa isi dea intalniri ca sa si manance ceva, fac invitatii la masa.

 

In jur toata lumea mananca, de la doamna din metrou care roade dintr-un covrig, la studentul care se infrupta dintr-o proaspat-cumparata shaworma.

 

In jur, la fiecare colt de strada, e un loc unde sa mananci: daca nu e restaurant, e un fast-food; daca nu e un fast-food, e covrigarie; iar daca nu e covrigarie, e un magazin mixt, plin de bunatati.

 

Concluzie: In ziua de azi e un chin sa fii flamand sau sa nu poti manca (nu mai zic sa nu ai ce manca); nu am constientizat-o cu adevarat pana nu am trait-o pe pielea mea, cand doctorul mi-a comunicat senin ca nu trebuie sa mai ingurgitez nimic pentru mai bine de 24 de ore.

 

Sa te fereasca Domnu’ sa iesi pe strada in atari conditii, ca te loveste o pofta suferinda si ajungi sa-ti tot inghiti in sec propria saliva!

 

[Sursa: Foto]

O seara “pe clape albe… si negre”

 

  • Muzica poate fi ascultata, savurata, simtita si apreciata si in alt fel decat prin dans.
  • Muzica pe care nu poti dansa nu e plictisitoare – este profunda, are un farmec aparte si te provoaca la autoanaliza.
  • Muzica facuta de un om si un singur instrument muzical poate transmite la fel de multe lucruri cat o orchestra in care canta zeci de oameni si poate fi la fel de impresionanta.

 

Acestea sunt lucrurile principale care mi-au fost reamintite duminica seara, la recitalul de pian “Pe clape albe… si negre” sustinut de Teo Milea, pianist si compozitor stabilit in Timisoara, venit (sunt sigura) in Bucuresti ca sa ne rupa din vacarmul si morocaneala in care traim si ca sa ne molipseasca cu ecoul clapelor sale.

 

A fost primul concert integral de pian la care am fost si am fost surprinsa de felul cum intreg recitalul a fost construit gradat, ca o intalnire intima la care Teo si-a invitat prietenii, iar, in momentul oportun, si-a facut si el propriile marturisiri. Dar nu verbal, nu ostentativ si nici cu aroganta. Ci in cel mai simplu mod pe care il putea alege – prin clapele albe si negre ale pianului asezat cuminte in colt.

 

A fost un recital pe care l-am resimtit ca fiind cu povesti despre sufletele fiecaruia dintre noi, despre zbuciumuri si agonii, despre lucrurile frumoase si vesele care ni se intampla zilnic, despre iubiri si dezamagiri. Nu ma asteptam ca muzica lui sa aiba acest efect asupra mea si nici ca interpretarea sa fie atat de sincera si captivanta. Cum bine spunea singura moldoveanca gangsta #dinRomania cu doua seri in urma pe Twitter, muzica lui Teo Milea e coloana sonora a vietii fiecaruia dintre noi. Asa ca ajungi sa te recunosti, uimit si dezgolit de secrete, in fiecare clapa pe care o atinge.

Toate piesele din recital au fost scrise chiar de el, pianistul Teo Milea, care a inceput sa studieze pianul  de la 6 ani si care acum, 24 de ani mai tarziu, pregateste primul material discografic strict pianistic din Romania. Aceasta este o realizare de felicitat si apreciat, care se va finaliza in prima parte a anului viitor, cand discul va fi lansat oficial. Desi nu compune decat de aproape un an, ii iese atat de bine, incat sper sa nu se lase de asta si sa isi gaseasca de fiecare data inspiratia de care e nevoie.

 

Aceasta este una dintre piesele mele favorite, dintre cele interpretate duminica:

 

Daca vreti sa il ascultati si voi live, urmariti-i programul de recitaluri pe pagina de Facebook. Eu stiu ca asa o sa fac, iar daca o sa aud de un loc unde urmeaza sa cante Teo Milea, voi fi acolo.

 

[Sursa: Foto]

 

Insemnari

 

Extrase din intelepciunea oamenilor care mi-au influentat, intr-un moment sau altul, gandirea:

 

“Nu e o prostie sa iti sumi riscuri.

Prostie e atunci cand constientizezi ca riscul asumat nu a dus la ceva bun si insisti sa ramai in situatia respectiva.”

 

“Sa vrei mai mult de la tine nu inseamna neaparat sa fii nerecunosccator pentru ceea ce ai deja. Inseamna sa fii ambitios!”

 

“Schimbarea nu e musai sa vina dintr-o nemultumire. Poate sa vina si din dorinta de a face mai multe, de a face altceva.”

 

“Putine sunt momentele in viata in care suntem dispusi sa ne asumam riscuri. Indiferent cum s-ar termina ele, e o prostie sa le ocolesti din lipsa de curaj.”

 

“Asculta ce iti spun altii. Fa cum iti dicteaza ratiunea si abia apoi dupa cum iti glasuieste inima.”

 

“Cand vrei sa pornesti impotriva curentului, doteaza-te cu niste dopuri de urechi, ca sa nu mai auzi descurajarile din jur.”

 

“Fiecare regula e valabila cu exceptia ei.”

 

“Discerne intre lucrurile cu adevarat importante petru care sa te zbati, sa te enervezi, sa te certi, ca sa poti sa zambesti in voie in restul timpului.”

 

“Nu e deloc grav sa te lasi influentat de cineva sau ceva, atata vreme cat asta te face sa fii mai bun.”

 

“Nu uita niciodata de unde ai plecat si unde vrei sa ajungi.”

 

Voi ce spuneti: pe care sa o scriu pe post-it si sa o lipesc pe oglinda? Care e cel mai important sau bun sfat de care sa tin cont?

 

Va multumesc, inca de pe acum, pentru ajutor!

 

Sursa: Foto

#priNeamt, ziua II

 

Ziua II a fost despre oamenii de #priNeamt. A fost despre locuri si oameni frumosi, despre pasiunea de a te dedica unui ideal si despre efortul neintrerupt de a te propulsa cat mai aproape de realizarea lui.

 

Inceputa ca o excursie cu autocarul din zilele de scoala, cu clasa, ziua de duminica ne-a gasit pe drumurile din Judetul Neamt si cu “best Romanian love songs” pe post de coloana sonora (dedicatie de la Toma). Am facut popas in livada de la Potoci, care ofera o priveliste cu totul revigoranta asupra Lacului Izvorul Muntelui; am vizitat Manastirea Neamt si am auzit povestile colegilor de drum despre cum muzica celor de la Coldplay se imbina armonios cu obiectele religioase si dulciurile, toate intr-un magazin de suveniruri al Manastirii; am vizitat rezervatia de zimbri, am urcat pana la Cetatea Neamtului si am descoperit Depozitul de Armasari Dumbrava, locul in care am aflat ca se poate practica turismul ecvestru si ca se pot lua cursuri de calarie. In acest ultim loc, de existenta caruia nici nu stiam pana acum, am fost intampinati cu multa caldura, cu numeroase curiozitati despre cai si despre ingrijirea lor si am avut parte de o marturie pura de afectiune intre doctorul veterinar si cabalinele pe care le ingrijeste. Toti ingrijitorii de la Depozit au stat alaturi de noi pentru aproape doua ore intr-o dupa-amiaza de duminica, ne-au prezentat caii din rase diverse si pe Ogica, calul care a atins cea mai inalta performanta la noi in tara, sarind peste un obstacol de 2 m.

Un cal din Depozitul de Armasari Dumbava

 

Spuneam ca ziua II #priNeamt a fost o zi despre oamenii din Judet. Spun asta pentru ca mi-a fost oferita ocazia sa cunosc, printre altele, oameni dedicati si mesteri populari locali, care duc mai departe traditii mostenite de generatii, asa cum stiu si se pricep ei mai bine.

 

Prima oprire am facut-o in atelierul de tesut al mesterului popular Rodica Ciocartau, comuna Pipirig, sat Boboiesti, loc in care ne-am minunat de tesaturile ce ies din mainile d-nei Rodica si ne-am infruptat din celebrele placinte moldovenesti, poale-n brau. Ne-am bucurat sa gasim in camaruta ei de lucru steaguri ale Romaniei tesute, ii si covoare, pentru confectionarea carora sunt folositi doar coloranti naturali. In acelasi timp, d-na Rodica ne-a fost marturie despre cat de mare este efortul de a-ti vedea munca rasplatita si apreciata, de pe urma unui astfel de atelier traditional, mai ales ca tesutul unui metru patrat de covor dureaza pana la 2 zile de lucru.

 

Pe de alta parte, mesterul Ion Albu din Timisesti pare sa nu fie la fel de emotional si afectat atunci cand vorbeste de greutatile lui in comercializarea mastilor populare pe care le confectioneaza pentru Revelion. Ne invita la o tiuculita tare, ne vorbeste despre cum s-a facut antreprenor la 51 de ani si ne scoate imediat cadourile facute de el si oferite de berea Noroc, unul din sponsorii acestui infotrip. “Uita-te bine la ea! Asa o sa arati la batranete!” ne avertizeaza cu mult haz pe fiecare dintre noi. Dar, printre pofta lui de viata si pasiunea cu care ne vorbeste despre munca lui, ne spune cu amaraciune ca e printre singurii din Judet care mai face masti autentice, si nici copiii si nepotii lui nu sunt atrasi sa invete mestesugul cu traditie, pe care el insusi l-a deprins de la tatal lui. “Nepotul…si acum, e cu calculatorul!”.

 

Pe inserat, la poalele muntelui ce urca spre Cetatea Neamtului, chiar la punctul de unde incepe urcarea spre cetate, ne-am energizat cu povestile si caldura Ionelei Lungu, un alt mester popular pe care am avut norocul sa il cunosc, care da viata personajelor lui Creanga cu fiecare bucata de lut pe care o modeleaza. Din fiecare rememorare ale cartilor lui Creanga extragea cate o anecdota actuala, iar pasiunea pe care ti-o inspira te cuprindae, incat iti venea sa iei cartile copilariei din nou, sa le scuturi de praf si sa iti faci tema data de d-na Ionela: “Luati fiecare cate o poveste de Creanga, recititi-o, iar data viitoare cand veniti la Cetate, sa mi-o spuneti!”.

 

Este admirabil cand vezi cum niste oameni care investesc atata emotie, munca si daruire in niste lucruri traditionale pe care le confectioneaza, reusesc sa isi pastreze entuziasmul, dedicarea si pasiunea, in ciuda faptului ca unii oameni din exterior le-ar putea suaprecia munca si ar cataloga-o drept o investitie proasta, desueta (mai multe detalii despre cum puteti ajunge sa va intalniti voi insiva cu acesti mesteri gasiti la colegii mei de excursie de la LumeaMare.ro – adica aici).

 

Astfel de oameni te inspira; astfel de oameni iti dau curajul sa nu renunti atunci cand lucrurile devin grele, pentru ca pasiunea si calitatea implicarii sunt cele care fac diferenta; astfel de oameni te uimesc ca investesc tot ce au mai bun din ei intr-un ideal propriu – acela de a duce traditia si povestea mai departe -, trecand cu vederea obstacolele pe care le intalnesc.

 

In aceeasi nota legat de persoanele cu care am interactionat, vreau sa inchei prin a lauda oamenii de la Central Plaza Hotel, atat de discreti si de ospitalieri, alaturi de Catalin Roca, directorul hotelului, care nu ne-a lasat sa parasim hotelul fara un mic suvenir de la Piatra-Neamt: Turnul lui Stefan in miniatura. Acesta este un exemplu de oameni care fac turism si si-au dat seama ca astfel de gesturi conteaza, ca fiecare moment de interactiune personal hotel – turist este la fel de important ca si curatenia din camere.

 

Central Plaza Hotel are ca slogan “Where people make the difference”. Dar dupa acest weekend, eu as indrazni sa extind acest atribut implicit la nivelul intregului #priNeamt, de la organizatori, la bloggerii participanti, la fiecare din oamenii pe care i-am cunoscut. Pentru ca merita! Pentru ca li se potriveste! Bravo, Alex si Toma!

 

priNeamț este un eveniment sustinut de Primaria Piatra NeamtCentral Plaza Hotel, Petrom, Cosmote, Noroc si Autonom.

 

P.S. Pentru alte povesti de #priNeamt, va invit sa ii cititi pe colegii mei de infotrip: Adrian Ciubotaru, Chinezu, Miruna Siminel, Hoinaru (1, 2), Cezar Dumitru (1, 2), Makavelis (1, 2), Andra Zaharia, Nebuloasa (1, 2), LumeaMare.ro, Gaben, PyuricDenisa Bargau, Anne-Marie Chelariu (1,2), Diana Ribana (1), Tudor Popa, Alex Filip, Toma Nicolau, iar pentru fotografii, intrati pe Dragos Asaftei (1, 2) si Alex Dima (1, 2).