Comunicare

Reteta de popularitate… de la bunicul meu

 

Am un bunic de 80 de ani de la care am invatat de curand o reteta de popularitate, numai buna de pus in aplicare de PR-isti (iar bunicul meu nu stie ce inseamna PR-ul si nici brandingul, chiar daca, la scala mica, il practica).

 

Asadar, se ia una bucata bunic, un prilej de sarbatoare si un sat de 861 de locuitori, la care se adauga si ceva imprejurimi de rubedenii.

 

Reteta aplicata de bunicul meu la fiecare aniversare / onomastica:

 

Sarbatoritul e singurul acceptat sa raspunda la fiecare ring de telefon in ziua cu pricina: in zilele de mare sarbatoare aniversara sau onomastica, doar cei indreptatiti sa primeasca urari sunt autodesemnati tutori si responsabili pe aparatul purtator de tele-urari. “Ca nu-i frumos ca cel ce suna sa astepte (si sa isi consume impulsurile) pana sa fie chemat la apel sarbatoritul”.

 

Sarbatoritul recunoaste imediat la telefon vocea celui care il apeleaza si i se adreseaza pe nume: nu se intampla sa existe vreo confuzie, ca e inacceptabila. Chiar si cu persoane cu care nu te-ai mai auzit pana atunci la telefon.

 

Sarbatoritul isi noteaza atent pe o foaie de hartie numele celor care l-au apelat in ziua cu pricina, de mare sarbatoare. Alaturi e trecuta, cel mai des din memorie, ziua lor de nastere (sau alte date importante din viata celor impricinati): e regula, nu tocmeala!

 

Sarbatoritul intoarce urarile celor care l-au primenit cu urari, in fiecare din zilele cu insemnatate aniversara pentru ei: urari din suflet si cu multa recunostinta, ca sa fie bine primite!

 

Sarbatoritul insoteste telefonul de o dedicate radiofonica, la mare moda si apreciere in sat: cu o rabdare de minute lungi pentru a prinde o linie libera la radio si cu o atentie insemnata pentru a nu uita pe nimeni in urare.

 

Ca urmare, bunicul meu de 80 de ani, dintr-un sat cu 320 de gospodarii, a primit peste 20 de telefoane de “La multi ani” de Sfantul Nicolae (le-a contabilizat mama); iar in fiecare an, de sarbatori, linia telefonica din casa bunicilor mei suna numai ocupat.

 

Clar, am un bunic popular!

 

Distanta dintre pasi

 

… si a plecat. Simtea nevoia aia stupida de a se indeparta de tot ce doare, sa inchida usa in urma-i cu zgomot, trantind-o. Nu a trantit-o. A apucat clanta calm si a iesit fara sa priveasca deloc in urma.

 

Si-a adunat in graba durerea si a coborat-o alergand pe scara in spirala.  Cu fiecare pas crestea distanta dintre ei.

 

A alergat fara directie si calcand hotarat peste fiecare gand pana a obosit si s-a asezat sa se odihneasca. Si cand a simtit ca linistea o cuprinde si fortele i se intorc, a stiut ca trebuia sa se intoarca.

 

Dar era deja prea tarziu. Distanta intre pasi era mult prea mare.

 

[Sursa: Foto]

Despre blogging si bloggeri

Acum mai bine de jumatate de an scriam despre faptul ca eu vad blogging-ul si statutul de “blogger” ca fiind niste lucruri extrem de serioase; presupun efort, consecventa si responsabilitate si consider ca trebuie sa fie tratate ca atare de fiecare data cand ne asezam in fata tastaturii si, mai ales, inainte sa dam Publicare unui articol. Tot ceea ce s-a intamplat in toata perioada de la articol si pana acum imi confirma faptul ca bloggerii si-au asumat aceste lucruri si blogosfera de la noi incepe sa prinda o alta fata.

 

Am blog de doi ani si citesc zilnic zeci de bloguri, de la noi din tara si din-afara, si pot sa trag concluzia ca am luat-o intr-o directie pozitiva. Dincolo de faptul ca mai avem de lucrat (ca si in cazul blogului meu, de altfel), schimbarile in bine parca au avut un “bum” odata cu inceputul lui 2012 (probabil ca entuziasmul si forta de munca s-a regasit printre rezolutiile de Revelion ale multora dintre cei care isi petrec timpul pe internet, mai mult decat doar pentru a-si verifica email-ul :) ).

 

  • Incepe sa se contureze o comunitate care si face ce spune, nu doar scrie – o evolutie dinspre lideri de opinie si a influenta conceptii si pareri, spre trendsetters si a oferi modele de comportament.
  • Unii isi regandesc blogul, au clar in minte directia lor de evolutie si lasa din ce in ce mai putin loc scaparilor. Pe de alta parte, altii isi pastreaza abordarea si isi perfectioneaza scriitura.
  • Printre lucrurile marunte care ni se intampla zilnic, frumos scrise si descrise pe blog, incep sa apara si articolele documentate si initiative jurnalistice notabile (cu interviuri si chiar editoriale, cu subiecte noi si nu reciclate, cu abordari variate si nu doar re-produse din comunicate, pe sistemul portavoce).
  • Desi gasesc si urme de invidii si rautati intre bloggeri, vad si ambitii si observatii argumentate si constructive.

 

Cred ca la toate aceastea si-au adus contributia initiativele si proiectele de pana acum care au implicat persoanele cu blog, cu schimb de experienta si intalniri informale despre cum sa facem ceea ce facem ca sa ne iasa mult mai bine. Acum, simt insa nevoia ca aceste intalniri sa fie duse la un alt nivel, mult mai personal si mai implicat, pe sistemul “mentorship-ului” (Medias Mentorship este un exemplu de initiativa de apreciat, care a implicat si bloggeri).

Judecand dupa numarul de conferinte despre blogging la care participam, presupun si observ ca am inceput sa cunoastem teoretic ce trebuie si ce nu trebuie facut pe blog la momentul actual, insa in confruntarea cu situatiile concrete, orice incepator are probleme. Cred ca, in acest moment, pasul natural urmator ar fi ca bloggerul mic si la inceput de drum sa aiba posibilitatea sa isi aleaga un mentor direct, un blogger cu mai multa experienta si cunostinte, caruia sa ii devina “apprentice”, caruia sa ii ceara parerea si de la care sa primeasca sfaturi, acel cineva care sa il ghideze in directia pe care el insusi o cauta la blogul sau – informal, fata-in-fata, pe o perioada determinata de timp. Chiar daca la nivel de indivizi, probabil ca sunt deja bloggeri care au un model dupa care se ghideaza si care cauta sfat direct la un blogger anume, nu cred ca toti au acelasi curaj in a prelua initiativa comunicarii si in a propune unui blogger cu experienta sa ii devina mentor. La acest nivel consider ca ar putea interveni ajutorul unui program specializat, bazat pe un sistem organizat.

 

Tie cat de utila ti se pare ideea unui program de mentorship pentru bloggerii incepatori?

 

Articolul este o invitatie de analiza a starii blogosferei din Romania, venita din partea lui Manafu, care tocmai a implinit 6 ani de blogging. In completarea celor spuse, recomand articolul scris de Carmen Albisteanu pe acelasi subiect.

 

[Sursa: Foto 1, Foto 2]

Tu retii fete, ei mirosuri

Tu retii fete. Sau macar incerci. Asa ti-a iesit si la un test pe care l-ai facut odata – ca ai fi o persoana vizuala. Asta te face sa te delectezi cu esteticul, pe de o parte, si sa te muncesti, mai mult decat e nevoie, cu numele, pe de alta parte. Vocile sunt pentru tine doar zgomot de fundal, ceva ambiental care nu iti atrage atentia decat daca le permiti tu sa-ti calce pragul gandurilor. Iar la mirosuri… la mirosuri simti atat cat poate un om normal sa simta si retii si mai putin.

 

Ei, pe de alta parte, ei sunt altfel. Ei simt si memoreaza lumea in alt fel. Pentru ei emotia nu apare atunci cand te vad, ci cand iti simt prezenta. Iar Prezenta nu are nevoie de ochi ca sa primeasca Nume. Ei pastreaza adanc in nari mirosul tau, pana ce ajung sa te asocieze cu el. Si il tin minte. TE tin minte, chiar daca ti se pare ca a trecut suficient de mult timp incat sa fi fost uitata. La fel cum tu retii fete – va vine natural.

 

Chiar dupa luni de zile, cainii mei ma recunosc de fiecare data cand merg acasa, se gudura pe langa mine de bucurie si cauta sa mi se alinte in brate, cat de mult cu putinta. Si ei ma simt, in felul lor, si ma tin minte.

 

P.S.

  1. Nasul e partea cea mai sensibila a cainelui.
  2. Un caine nu vede la fel de bine ca un om, dar are un miros de zeci de ori mai bun.
  3. Cainele are o camera speciala a nasului in care colecteaza aerul inspirat, unde ii poate mirosi moleculele, ca apoi sa identifice un miros.
  4. Memoria mirosurilor ramane vie pe tot parcursul vietii unui caine.
  5. Cainele poate identifica separat fiecare componenta a unui miros, asa ca nu ii va mirosi nicicum a sarmale atunci cand iti iei cina in familie, ci a carne + orez + oua etc.
  6. Un caine poate detecta prin miros starile emotionale ale oamenilor, stresul sau grijile de zi cu zi si poate anunta, din vreme, prezenta unor boli.

 

Cainele tau ce face cand te simte ca ai ajuns acasa?

 

[Sursa: Foto]

Fete la metrou


Multe! Se insira randuri-randuri, pe scaune si in picioare.
Si tacute si galagioase; putine vesele si mai multe incruntate.
Triste, multe triste si majoritatea obosite, o oboseala de luni seara si, poate, de luni dupa duminica.
Vorbesc multe, pentru altii, sau stau intepenite in propriile ganduri.
Privesc! Pentru prima data parca indraznesc sa si priveasca alaturi si vad ce si pe cei ce ii inconjoara. Vad si analizeaza!

 

Oare cate dintre fetele de la metrou se plimbasera violent cu o seara inainte pe la Universitate?

 

[Sursa: Foto]