Pasiuni

Dansul si lebada

Sunt cateva lucruri la tine care chiar te fac sa te simti exuberanta si zambitoare. In fine, la tine, in ceea ce faci, in ambele… Am putea sa spunem ca-s insotite de pasiune - ea trage sforile periodic la marioneta si ridica, ritmic, colturi ascutite de buze.

 

La tine, periodic inseamna sa dansezi. Nu conteaza ca stii care sunt pasii corecti si nu-i faci, pentru ca nu-ti ies corect, mereu incalciti si cocosati, ca literele din caietul de caligrafie al elevului din ultima banca. Si te alini compensand asta cu ceea ce sustii ca simti dansand. Iar de dupa pasi, zambete, ritmuri si chinuri interioare mute, te lasi sa apari TU, cu nonsalanta unei lebede care scoate capul din stufaris, ca in poezia lui Eminescu – doar ca nu merge sa se culce, ci sa danseze.

 

Si atunci, muzica nu mai e zgomot de fond si se agata, cu indeletnicire de scaiete, de bratele ondulate energic; ritmul se invarte agitat in piruete de calm si acalmie si fuge de sub picioare cand “te faci” ca-l scapi. Pentru tine muzica exista pentru dans; e rotunda ca un polonic de cantina, ruleaza fin, in piruete, si se asculta doar in tropaituri de dans.

 

Cand dansezi, pare ca un nor de fum coboara peste tot ce e in jur (cam ca atunci cand uiti mancarea la facut in cuptor). Iar in sinea ta, in sinea ta pare ca explodeaza liniste ca dintr-o oala sub presiune.

 

Ti-e bine cu tine cand dansezi (ca doar te invarti cu iutimea unui peste intr-un lac doar pentru el) si iti place cand dansezi. De asta, 4 zile din 7, te duci sa netezesti podeaua din sala de dans. De multe ori obosita de peste zi, aproape de fiecare data cu un entuziasm cam cat ai avea nevoie doar ca sa te arunci intr-un pat si sa dormi. Dar ajungi acolo si iti scoti haina si parca odata cu ea arunci pe canapea si oboseala pe care ai carat-o cu tine, sarguincioasa, jumatate de Bucuresti. Iti schimbi incaltarile si gandurile iti sunt distrase cu nerusinare de muzica care sare cu tupeu din boxe. Vezi cum varfurile pantofilor incep sa bata sacadat in podea, cu nerabdarea proprie vecinilor care lovesc repetat in teava de calorifer, ca sa dai televizorul mai incet, fix cand tu esti cu prietenii si ascultati la maxim muzica pe VH1.

 

 

Cand ajungi pe ring, esti deja pe jumatate alt om: mai putin obosita, cu mai mult entuziasm, cu cearcane mai mici (e lumina slaba :) ). Restul din tine se face intreg atunci cand pasii incep sa curga vehement si inunda si lovesc involburati ganduri negative, stres – sau ce tot pretinzi tu ca ar fi probleme. Atunci incepi sa te simti ca pietrele alea nevinovate de pe albia unui rau de munte, peste care se decide dintr-odata sa se reverse apa topita din zapezi – o simti cum te acopera si cum te lasa, cu egoism, sa respiri doar cand si cum vrea ea, in ritmul dat de ea.

 

Zici tu ca e mai mult decat multumirea de a te simti golita si pustiita de lumea dimprejur, de ganduri si reziduuri (pentru asta exista la tine dusurile lungi :D ). E linistea adancurilor (pe care ai mai simtit-o cu naivitate si in trecut, cu nasul scufundat la “20 000 e leghe sub mari”), e descoperirea acelui sine care te face sa te simti mandra. Bine, asta doar in cazul in care iti ies pasii si nu pleci acasa dezumflata, ca un balon tinut la caldura.

 

Pentru tine dansul e despre implinire si multumire, despre zambete si exaltare; e despre a te simti cu toate “componentele” acasa. Iar sentimentul e placut.

 

Tie cat de mult iti place sa dansezi?

 

[Sursa: Foto]

“Pe omul care este pur il strica mucegaiul dimprejur”

Sau, cel putin, ii vine greu sa i se impotriveasca. Se agita vremelnic si cade istovit, cuprins si sufocat de negrul dimprejuru-i. Altul, dimpotriva, se trezeste ca i se supune natural si pe nesimtite, fara lupta. In ambele situatii, se lasa cu victime.

 

Solutia pe care v-o propun? Ingaduiti-va momente de relaxare, momente in care sa va rupeti de cotidianul problematic si sa intrati intr-o lume paralela, in care sa traiti viata altcuiva; in care sa va puteti detasa de situatii si oameni; in care sa va regasiti pe sine, mai puternici, mai puri; din care sa trageti invataminte.

 

Acesta e efectul pe care l-am trait ieri, pe pielea mea, la Teatrul Masca, urmarind piesa de teatru “Comedia erorilor” de William Shakespeare, in regia lui Mihai Malaimare. Citatul din titlu este o replica a unuia dintre personajele din piesa.

A fost o imbinare de umor incurcat, ironie subtila si comic de situatie, intr-o avalansa de dinamism si implicare care a sters inca din primele minute de joc urmele de stres de pe circumvolutiunile din dotarea-mi personala. Personajele hiper-active au jucat alaturi si printre publicul spectator, incat uneori aproape ca te confundai cu rolurile si situatiile de pe scena. O scenografie inedita, as spune, pe care am trait-o pentru prima data, o experienta si un spectacol pe care le recomand.

 

Multumesc, Teatrul Masca, pentru invitatia la “Ziua Bloggerilor la Masca”!

 

Tu cand ai fost ultima data la o piesa de treatru?


[Sursa: Foto 1, Foto 2]

Muzica ne insoteste

Muzica e azi un fel de insotitoare permanenta a ceea ce facem peste zi: pe langa faptul ca dintotdeauna nu a existat petrecere fara muzica (chiar daca e cantata de cei prezenti), in masina, daca nu ai un CD cu muzica, tot dai drumul la radio si tot canta ceva; privesc in jur si te vad cum o asculti in casti cand alergi prin parc sau cand mergi pe strada; vad prin filme cum chirurgii o au pe fundal cand opereaza; eu insami o ignor, cu mici intreruperi, in timp ce lucrez in fata calculatorului sau pur si simplu ma delecteaza din cand in cand, alaturi de un ceai, intr-o seara obosita.

 

Sunt persoane care spun ca nu pot rezista sa stea fara muzica. Nimic rau, cred, atata vreme cat nu ramane doar refugiul in muzica (Ca bine mi se tot spunea odata ca orice exces, fie chiar legat de ceva bun, nu duce la lucruri pozitive!). Eu spun ca nu imi place sa stau in prea multa liniste. Si atunci apelez la muzica si chiar daca nu sunt intotdeauna cu adevarat atenta la ceea ce ascult, de cele mai multe ori preferintele mele difera, in functie de starea pe care o am – deci, o particica din mine, tot o asculta.

 

Am citit pe undeva ca muzica poate fi o „pastiluta” buna in problemele afectului (bine, si nu numai). Ni se confirma si personal. Trebuie doar sa ne uitam putin in urma la cea mai banala situatie: intre doua batiste asudate de lacrimile unei despartiri si depresie, mai mereu se aud ceva acorduri pe fundal, unele mai triste si deprimante, altele mai distractive, din clubul in care incepi sa iesi cu prietenele, pentru vindecare. Deci: problema afectului – exista; vindecare prin muzica (uneori, si plus altceva) – exista.

 

Sursa mea de muzica

 

In cea mai mare parte din timp, ascult radio, pentru ca ma scuteste, zic eu, de alegerea pieselor din playlist. Alteori, muzica de la niciun radio nu mi se pare ca ar fi in sincron prea bun cu starile care ma incearca, si atunci ascult, dupa propriul plac, melodii de pe YouTube, insa atunci ma lovesc de calitatea indoielnica a sunetului. Pe de alta parte, albume cumparate am foarte putine, pentru ca nu pot spune ca sunt o adevarata fana a unui anumit artist sau a unui stil de muzica si atunci nu imi bat capul cu alegeri multe si investitii multiple, peste buget.

 

La invitatia lui Bobby Voicu, joi seara am aflat insa ca, din aprilie, in Romania va exista Zonga, o platforma de live streaming dezvoltata de cei de la Trilulilu, unde poti sa asculti muzica online dupa propriile preferinte, iar, daca vrei, o poti folosi si de pe telefonul mobil (daca ai  iPhone, iPod Touch, iPad și Android, poti folosi si Zonga; pentru alte tipuri de telefoane, e in dezvoltare – detalii aici). Partea linistitoare este ca muzica de pe Zonga nu este piratata, de unde si calitatea crescuta a sunetului (de care, recunosc ca am ramas impresionata), plus ca poti dormi relaxat, ca nu vine nimeni sa te salte din pat sa te duca la mititica pentru ca te-ai delectat muzical in mod ilegal.

 

 

Gasesti muzica de la 4 mari case de discuri (Universal Music, Sony Music, Warner Music si EMI) si suficienta cat sa iti acopere, momentan, mai bine de doua luni de ascultare continua (adica 1738 de ore de muzica, de la 5859 artisti). Iar daca netul cade des sau “teava” nu-i prea buna, poti asculta muzica de pe Zonga si fara sa fii conectat la internet – printr-o aplicatie de desktop (versiunea pentru mobil nu a fost scoasa inca). Planurile tarifare pentru acces la Zonga sunt de 2,99 euro / luna sau de 4,99 euro / luna (daca vrei sa ai si aplicatia pentru mobil si modulul offline).

 

Andra Zaharia a facut o prezentare detaliata a optiunilor Zonga, aici.

 

Momentan, Zonga este in varianta private beta, ceea ce inseamna ca este in etapa de dezvoltare si ca doar un numar limitat de persoane au acces la platforma, pentru a oferi feedback si sfaturi pentru imbunatatirea optiunilor oferite. Si ca sa nu credeti ca va amagesc degeaba cu astfel de detalii, am doua invitatii de oferit pe Zonga, asa ca lasati-mi un comentariu (cu o adresa de email valida) pana duminica, ora 18:00, in care sa imi spuneti care este cea mai relaxanta combinatie de muzica pentru voi,  iar eu o sa aleg doua persoane care sa aiba acces in Zonga.

 

Deci, mixul vostru muzical de relaxare ar fi…?

 

Later edit: Castigatorii invitatiilor pe Zonga sunt Albert si Kyky. O sa primiti un email de la Zonga (pe adresele lasate in comentarii) prin care vi se va oferi acces. Enjoy the music!

 

[Sursa: Foto]

Tu retii fete, ei mirosuri

Tu retii fete. Sau macar incerci. Asa ti-a iesit si la un test pe care l-ai facut odata – ca ai fi o persoana vizuala. Asta te face sa te delectezi cu esteticul, pe de o parte, si sa te muncesti, mai mult decat e nevoie, cu numele, pe de alta parte. Vocile sunt pentru tine doar zgomot de fundal, ceva ambiental care nu iti atrage atentia decat daca le permiti tu sa-ti calce pragul gandurilor. Iar la mirosuri… la mirosuri simti atat cat poate un om normal sa simta si retii si mai putin.

 

Ei, pe de alta parte, ei sunt altfel. Ei simt si memoreaza lumea in alt fel. Pentru ei emotia nu apare atunci cand te vad, ci cand iti simt prezenta. Iar Prezenta nu are nevoie de ochi ca sa primeasca Nume. Ei pastreaza adanc in nari mirosul tau, pana ce ajung sa te asocieze cu el. Si il tin minte. TE tin minte, chiar daca ti se pare ca a trecut suficient de mult timp incat sa fi fost uitata. La fel cum tu retii fete – va vine natural.

 

Chiar dupa luni de zile, cainii mei ma recunosc de fiecare data cand merg acasa, se gudura pe langa mine de bucurie si cauta sa mi se alinte in brate, cat de mult cu putinta. Si ei ma simt, in felul lor, si ma tin minte.

 

P.S.

  1. Nasul e partea cea mai sensibila a cainelui.
  2. Un caine nu vede la fel de bine ca un om, dar are un miros de zeci de ori mai bun.
  3. Cainele are o camera speciala a nasului in care colecteaza aerul inspirat, unde ii poate mirosi moleculele, ca apoi sa identifice un miros.
  4. Memoria mirosurilor ramane vie pe tot parcursul vietii unui caine.
  5. Cainele poate identifica separat fiecare componenta a unui miros, asa ca nu ii va mirosi nicicum a sarmale atunci cand iti iei cina in familie, ci a carne + orez + oua etc.
  6. Un caine poate detecta prin miros starile emotionale ale oamenilor, stresul sau grijile de zi cu zi si poate anunta, din vreme, prezenta unor boli.

 

Cainele tau ce face cand te simte ca ai ajuns acasa?

 

[Sursa: Foto]

Iarna in Bucuresti


A-nceput de marti sa cada
Cam multi fulgi, acum au stat,
Norii s-au imprastiat
Catre zari, dar stau gramada
La-asteptat.

 

Este soare si nu-i bine,
Si in Centru-i numai ger,
Vantu-i linistit in cer,
Si navalnic frigul vine
Din eter.

 

Ies copii. Cu multe sanii
Si prin parc ii vezi urcand,
Si aluneca, sar tipand,
Iar prin crengi ei fac matanii
Vrand-nevrand.

 

Tumbe fac ca roata morii;
Si in lant ei se pornesc,
Cum prin garduri se opresc,
Iar boschetii, printre sanii,
Inlemnesc.

 

Colo-n colt, pe lac in jos,
Se aduna la vorbit.
Cu vin fiert s-au despletit
Si sorbind prin paiul gros
S-au pilit.

 

La apus termina toate,
Si tiptil pornesc, spre pat,
In metrou sar ele-ndat
Ca in parc nu-i loc de fete
Pe-nserat.

 

Disclaimer: Amintirea unei dupa-amiezi de voie-buna si zapada in Parcul Tineretului, adaptare dupa “Iarna pe ulita” (George Cosbuc). Povestea detaliata aici.

 

[Sursa: Foto]