Ancuta Lebada

Imi place sa cred ca in viata orice dorinta poate deveni posibila (cu tot riscul de a fi acuzata de naivitate tinereasca spunand asta). Ca fara hazardari nebunesti, fara ganduri utopice sau ratiuni gresite, o dorinta personala poate ajunge sa fie pusa in practica daca stii exact ce vrei, iti gandesti toate posibilitatile de a ajunge acolo si treci la treaba (recunosc, si sprijinul primit la inceput de drum joaca un rol important).

La fel de bine sunt constienta ca in viata ajungi sa iti doresti si lucruri pe care nu toti avem sansa sa le traim / experimentam. Sau avem sansa, dar o ratam. Sau o vedem si o ignoram. Si atunci stii ca trebuie sa intervii din nou: devii mai receptiv la ce te inconjoara, observi si analizezi lucrurile de care dispui si tot ce ti ofera si incepi sa le traiesti intens. E refularea ta si a tot ce iti pare imposibil de atins. Si ajungi sa fii fericit si cu atat, doar pentru ca ai ales sa le traiesti si pentru ca “implicarea din doi in doi” nu ti se aplica si tie. Si atunci aproape ca nu mai conteaza ca totul se intampla la cote mult mai mici decat ne-am fi dorit sau imaginat. Sau ca ne-am implinit, de fapt, o dorinta “simpla” si nu una colosala.

In completare la ceea ce tocmai am zis: ieri am vazut clip-ul acesta la Romina pe Facebook, un filmulet foarte bine construit, suficient de expresiv cat sa starneasca in mine cateva revolte legat de ceea ce eu consideram a fi dorinte simple:

Descrierea filmuletului: “A celebration of the beauty of our French and Italian Alps. I filmed and edited what I personally like in the mountain culture: sports, life style, art of living, culture and people.”

Cu cateva exceptii (din categoria “extreme” ), este un film despre lucruri simple, pe care le avem fiecare la indemana, cu detaliul ca sunt traite intens. Ca sa simti ca oamenii aceia se bucura de viata si de ceea ce fac nu e nevoie sa ii vezi facand lucruri extraordinare. Aproape ca nu conteaza nici unde sunt sau care li-e povestea. Oamenii, trairile, momentele si ragazul de respiro sunt cele care fac ca momentele lor oarecare sa devina unice. Iar pentru mine, asta este suficient cat sa le aduca la stadiul de “dorinta implinita”.

Zi de zi suntem prinsi intr-un vartej de “ispite” mari si de tot felul, carora le cadem prada si le adoptam sa ne fie dorinte (undeva pe aici sunt si eu). Dupa care devenim dezamagiti ca nu ni se implinesc. Si uitam sa fim fericiti pornind de la dorinte simple si nevoi emotionale de baza, de care putem profita zilnic. Filmuletul m-a ajutat sa imi asum faptul ca nu ceea ce mi se arata acolo imi straneste invidia, ci trairile pe care cei din clip le experimenteaza si ca asta e baza pentru “constructiile” mele ulterioare.

Cum stam, deci, cu dorintele simple?

[Sursa: Foto]