Timp pentru pasiuni

Pasiunile sunt ca oamenii:

  • unele iti devin apropiate si ajungi sa le stii bine. Pe ele le intampini cu placere de fieccare data cand iti apar in cale si pentru ele cauti sa iti faci intotdeauna timp, sa te intalnesti cu ele. Ca-ti sunt prietene.
  • pe altele abia le cunosti si ti plac. Iti sunt prezentate de altii, le afli de la altii sau doar le intalnesti dintr-o pura intamplare. Pe ele le descoperi, ajungi sa le placi si cauti sa li te apropii, ca sa ti le faci prietene. Pe cele din categoria lor le cauti si le afli mereu, de fiecare data cand si daca le cauti.
  • pe unele le vezi la altii si te lasa indiferent, ca par mai mult ale lor decat si ale tale. Pentru ca le vin bine doar lor si nu si tie, pentru ca sunteti firi diferite. Pe ele le admiri de la distanta si in tacere si cauti mai departe, pentru tine.
  • de altele nu ajungi sa stii, nu iei contact cu ele si nu afli niciodata daca ti-ar fi fost sau nu prietene. Cu teama de a nu le intalni traim toti, ca nimanui nu ii place sa fie fara pasiuni, asa cum nu-i place nici sa fie fara prieteni.

 

Pentru mine, pictatul e pasiunea mea prietena. Treaba aia murdara si migaloasa, cu borcane de apa peste care ti-e mereu frica sa nu dai si sa le versi, din greseala, peste desenul tau, cu pensule multe si de varii dimensiuni, cu zeci de nuante si culori.

 

Iar sunetul scos de un penson miscat pe foaia plina de culoare mi se pare cel mai calm si linistitor lucru pe care l-am auzit vreodata.

 

Pictez cand simt nevoia, pictez cand am timp, pictez cu placere. Pictez fara talent, mazgalit si non-artistic. Si nu conteaza, ca prietenii te stiu si cu bune si rele, si sifonat si nepieptanat, si in momentele de nepricere sau nestiinta. Mai ales atunci.

 

Ieri, am avut ocazia sa pictez din nou. Nu pe hartie, cum eram obisnuita, ci pe ceara. Nu forme din creion, ci figurine. La invitatia Lumanareselor, aseara am patruns in Lumea Lumanarilor din Cluj-Napoca, alaturi de inca alti bloggeri din Cluj.

 

 

Printre rafturi pline de lumanari, miros de cirese amare, butoaie cu parafina si ceara colorata, am simtit si regasit in Ruxandra (lumanareasa-sefa, cum mi-a fost prezentata) pasiunea de a face lucrurile cu placere (de care vorbeam si aici). In cazul ei, lumanaritul pare sa fie pasiunea careia ii acorda tot timpul, pe care o descopera in fiecare zi si cu care se intalneste mai mult decat regulat. E lucrul in care alege sa se implice atat de mult, pentru ca il face cu placere. Lumanaritul e pasiunea ei prietena.

 

Dupa detalii despre lumanarit, fitiluri, parafina si despre cate etape de pictura sunt intre stadiul acesta:

 

 

si produsul final:

 

 

mi-am exersat propria-mi pasiune: am trecut la pictat lumanari, dupa bunul plac si dupa propria imaginatie. Asta am pictat eu:

 

Asadar, ca sa inchei, cu pasiunile trebuie sa te comporti ca si cu oamenii: pentru cele care conteaza pentru tine, sa iti faci timp! Ca sa nu se piarda, ca e pacat sa duci o viata in singuratatea lipsei de pasiuni!

 

Asa ca eu cred ca cel mai frumos cadou pe care ni-l putem face noua azi, in ajun de Mos Nicolae, este sa ne facem timp pentru pasiunile noastre. Ca printre altele, si ele ne fac sa fim mai fericiti in fiecare zi, cu fiecare zi!

 

 

Lumanarile ce ies din mainile celor de la Lumea Lumanarilor arata de zici ca nici nu sunt din ceara, iar partea frumoasa este ca pot fi comandate online, fie de pe site, fie de pe pagina lor de Facebook. Iar daca sunteti din / prin Cluj, le gasiti cu stand in perioada aceasta si la Iulius Mall sau la Targul de Craciun de la Hotel Continental.

 

Pe gustate!

 

“De cand ma stiu, ma stiu un bulgaras. Alb si racoros. Unic si dulce. Perfect si plin de nuante.

 

De fiecare data cand apar, lumea se entuziasmeaza si se bucura. Nu imi dau seama prea bine de ce, dar nu e greu de observat ca sunt un prilej de bucurie. Sa fie poate pentru ca sunt cel mai dulce bulgaras?!

 

Altora le starnesc amintiri. E ceva la mine care le umbla prin trecut si ii umplu de senzatii. Din cele bune, de copilarie, sarbatoare si voie-buna! De diminetile cu bulgarasi si caldura, de fiecare data cand venea vremea noastra.

 

Sunt un bulgaras! Alb si racoros. Unic si dulce. Perfect si plin de gust.

 

Sunt un bulgaras de branza de pe masa pregatita de bunica: cu cea mai buna si cremoasa branza cu smantana, cu cel mai dulce lapte acru si cu cel mai gustos lapte dulce, fiert in ceaunul de mamaliga.

 

Sunt cel mai dulce bulgaras! Pe bune! Pe gustate!”

 

Ganduri dupa degustarea de produse Lactag (Facebook, website): Branza proaspata cu smantana FagarasIaurtul Lactag Natur, Smantana Lactag, Sana Lactag.

[Sursa: Foto]

 

 

Despre rabdare

Constat ca nu mai stim sa avem rabdare. Nu mai avem rabdare. De parca ni s-a inchis robinetul de alimentare si am ramas, pe nepregatite, secatuiti de singurul lucru care ne facea sa ne bucuram de fiecare clipa din viata noastra.

 

Suntem intr-o continua graba. Gonim zilnic dintr-un loc in altul; gonim la munca prin task-urile ce la avem de finalizat, ca deadline-ul e strans; gonim prin sentimente si trairi si ni le insusim in mod superficial; gonim prin viata.

 

 

Suntem nelinistiti. Suntem nemultumiti. Suntem intoleranti. Suntem nerabdatori.

 

In autobuz cand e trafic. La coada de la supermarket.

Cu vremea de afara. Cu cei dragi. Cu noi. Cu proiecte. Cu schimbari. Cu obisnuinte vechi. Cu planurile de viitor.

 

Cand esti la scoala, abia astepti sa ajungi la liceu. Cand ajungi la liceu, abia astepti sa mergi la facultate. Cand mergi la facultate, abia astepti sa scapi de ea. Cand scapi de ea, abia astepti sa ai un job serios. Cand ai un job serios, abia astepti sa ai o functie importanta si prestigiu. Cand ai o functie importanta si prestigiu, abia astepti sa ai o familie. Cand ai o familie, abia astepti fiecare zi ca sa te bucuri de ea. Cu fiecare zi constati ca esti prea nerabdator si nu te bucuri cu adevarat de fiecare moment ce ti-l ofera. Cand ajungi sa te bucuri cu adevarat de fiecare moment, poate fi prea tarziu.

 

In fiecare moment al vietii, pe toate le vrem imediat. In timp scurt si imediat ce vechea dorinta ni s-a indelinit; sau, pur-si-simplu, pentru ca ne-am plictisit intre timp de ceea ce ne doream pana atunci.

 

Ne traim viata cu o viteza ametitoare. Nu mai lasa loc de rabdare. Nu mai e loc de rabdare. Nu mai avem si nu ne mai oferim ragaz pentru rabdare.

Poate asta e costul pe care trebuia sa il platim pentru ca omenirea a avansat atat de mult:

 

Sa nu mai stim ce e rabdarea. Sa uitam ce inseamna rabdarea si cum sa o folosim.

 

Ce multe am avea de invatat despre rabdare de la bunicii si parintii nostri! Ei trimiteau cate o scrisoare importanta la parinti si primeau raspuns dupa multe zile. Uneori, ajungeau ei insisi acasa inaintea scrisorii.

Acum, dam un mesaj, iar daca nu ni se raspunde in 5 minute, ne simtim nemultumiti, nerespectati, neglijati.

 

Sa fie tehnologia cea care ne-a dezvatat de la a fi rabdatori? Poate! Sau poate ne-am lasat noi singuri dezvatati. Poate pentru ca am uitat sa ne canalizam energia pe ceea ce vrem cu adevarat: sa traim si sa simtim pozitiv fiecare clipa si lucru care ni se intampla!

 

Tu cum stai cu rabdarea? Care e cel mai bun exemplu de rabdare din viata ta de pana acum? Pentru ca eu, marturisesc, nu am rabdare si nu am niciun exemplu de dat! Dar indrept, promit.

 

Textul acestui articol a fost inspirat de un episod din seria de documentare Breakout, produsa de National Geographic: episodul despre evadarea lui Quawntay Adams dintr-o inchisoare de maxima securitate din SUA. Timp de 3 saptamani a taiat cu o lama in tavanul celulei sale – acela a fost primul pas concret spre evadare. E o forma de rabdare asta? Eu zic ca da! Nu e un exemplu pozitiv, dar e un exemplu care m-a pus pe ganduri. Sa avem oare mai degraba rabdare cu lucrurile negative (pentru noi, pentru altii) decat cu cele pozitive? Ramane de vazut.

 

[Sursa: Foto]

“Sa va traiasca!”

 

Abia cand citesti cifre care spun ca in Romania mor anual, in medie, 1900 de copii cu varsta mai mica de 1 an intelegi cu adevarat urarea pe care o facem celor care isi maresc familia cu un nou membru:

 

“Sa va traiasca!”

Le spunem aproape invariabil. Ca si cum am sti ca probabilitatea nesupravieturii ar fi mai mare decat varianta fericita a situatiei. E trist ca si in secolul al XXI-lea, rata de mortalitate infantila este inca atat de mare incat urarea ramane valabila.

 

Ce putem face ca sa schimbam situatia?

Putem alege sa ne implicam in initiativa organizatiei Salvati Copii si sa redirectionam 2% pentru a sustine actiunile de reducere a mortalitatii infantile. Sau putem cauta orice alt tip de ajutor pe care il putem da acestor fiinte la inceput de drum.

 

Hai sa facem din “Sa va traiasca!” o urare cu termen de valabilitate expirat! E cu putinta oare?

 

[Sursa: Foto]

 

 

“Laboratorul verde al reciclarii” ajunge la Roman

Ziua buna se cunoaste de dimineata!

 

Azi, n-am dat snooze la alarma de trezire decat de 4 ori (poasta inventie snooze-ul asta!).

 

Soarele e iar la vedere pe cer, dupa zile bune si lungi de absenta. :)

 

De la Chinezu am primit vestea ca orasul meu natal, Roman, a fost inclus pe harta caravanei Laboratorul verde al reciclarii, iar scoala la care am fost eu eleva, din clasa I pana intr-a VIII-a, va fi locul de intalnire al acestei initiative de colectare selectiva.

 

Ce este Laboratorul verde al reciclarii?

Laboratorul verde al reciclarii este un proiect realizat de Eco-Rom Ambalaje, un grup de companii private care s-au organizat in 2003 si au luat luat initiativa protejarii mediului inconjurator prin reciclarea deseurilor din ambalaje.

 

Apropo de aceasta, stiati ca in 2013 fiecare companie importatoare sau producatoare de produse ambalate trebuie sa recicleze 55% din amabalajul pe care il introduce pe piata romaneasca?

 

Laboratorul verde al reciclarii este de fapt un autocar modificat, astfel incat sa arate ca un laborator high-tech, gandit pe gustul copiilor, dinamic si interactiv. Detaliile din autocar si mascota campaniei R-Eco au menirea sa informeze si sa ii educe pe copiii din scoli cu privire la ce inseamna colectarea selectiva si le raspund curiozitatii lor specifice.

 

 

Maine, Laboratorul verde al reciclarii ajunge la Roman

Caravana are pe traseul sau 25 de orase si 52 de scoli primare din Romania, insa joi, 1 noiembrie, la ora 10:30, autocarul ajunge la Scoala nr. 11 Mihai Eminescu (scoala copilariei mele :) ) – strada Mihai Eminescu, nr. 27.

 

De ce sa ne informam despre reciclare si sa colectam selectiv? (sursa)

  • • pentru ca unei sticle de plastic ii trebuie 500 de ani ca sa se descompuna natural in natura; la fel si unei doze de aluminiu.
  • • pentru ca din 10 Pet-uri reciclate se poate face 1 tricou.
  • • pentru ca din 50 de Pet-uri reciclate se poate face 1 pulover.
  • • pentru ca 1 cutie de aluminiu reciclata inseamna energia necesara sa iti tina televizorul aprins 3 ore incontinuu.
  • • pentru ca tiparirea unui ziar zilnic de mare tiraj foloseste hartie cat din 1500 de copaci in varsta de 50 de ani (!).
  • • pentru ca 1 tona de hartie reciclata inseamna 17 copaci care nu vor mai fi taiati.
  • • pentru ca sticla are nevoie de 1 milion de ani (!) nu ca sa dispara de tot, ci doar ca sa se descompuna natural in bucatele mici.

 

Asadar, va invit sa dati de veste printre cunoscutii cu sau fara copii ca Laboratorul verde al reciclarii ajunge la Roman, iar de sunteti prin zona, sa mergeti la intalnirea  de joi, mai ales daca va doriti, la fel ca si mine, o tara mai curata si mai sanatoasa!

 

[Sursa: Photo, Video - Vlad Dulea]