Ancuta Lebada

Iubesc culoarea! Cea calda, optimista si tare; cea rece, dura si intensa.

O iubesc pur si simplu! O admir, o umplu de nuante din piviri cu fiecare lumina, mi-o scot singura in cale si imi fac sange rau cand, cu multa neobrazare, ma provoaca din priviri, ma imbie sa o simt, sa o ating, iar apoi se face nevazuta dupa vrafuri de negru, acelasi comod si familiar negru!

Sufar, tanjesc si imi ramane in gand cu o insistenta atat de mare, pana ajunge sa ma bantuie din fiecare vitrina, din fiecare raft. Si eu tot o iubesc!

Iubesc culoarea, dar n-am avut niciodata curajul sa o intreb franc daca vrea sa ne imprietenim: daca vrea sa imi fie companie in zilele bune si rele; daca vrea sa imi afle povestea si sa caute sa se asorteze la nuantele mele. Pana de curand…

Cand mi-am adunat curajul, inima si toata iubirea de culoare si am invitat-o la o plimbare… la propriu, asa:

Si a fost grozav. Ne completam perfect, imi intelege capriciile, comoditatea si dorinta de a nu fi batuta… la cap.

Ne-am plimbat relaxate: eu – bucuroasa, ea – la inaltime; eu – cu grija sa nu o duc prin locuri cu balti, ea – sa nu ma raneasca.

Surprinzator pentru mine, am descoperit ca ne e bine impreuna. Ca nu e chiar atat de inabordabila pe cat parea, ca putem sa ne asortam perfect la o zi de vara calduroasa si ca imi da din curajul ei temeinic de culoare. Stiu deja ca i-am cazut prada si ca o sa ii caut compania tot mai des. La fel cum stiu ca o sa ma preocup sa ii aduc partenere noi de aici, sa nu se simta ea singura, atat de colorata, in vraful de negru.

E clar, am prins drag de plimbarea in culoare .

La voi care este culoarea cu care va plimbati cel mai des?

P.S. Culoare printre culori, cu Superpantofi.