Ancuta Lebada

Pasiunile sunt ca oamenii:

• unele iti devin apropiate si ajungi sa le stii bine. Pe ele le intampini cu placere de fieccare data cand iti apar in cale si pentru ele cauti sa iti faci intotdeauna timp, sa te intalnesti cu ele. Ca-ti sunt prietene.
• pe altele abia le cunosti si ti plac. Iti sunt prezentate de altii, le afli de la altii sau doar le intalnesti dintr-o pura intamplare. Pe ele le descoperi, ajungi sa le placi si cauti sa li te apropii, ca sa ti le faci prietene. Pe cele din categoria lor le cauti si le afli mereu, de fiecare data cand si daca le cauti.
• pe unele le vezi la altii si te lasa indiferent, ca par mai mult ale lor decat si ale tale. Pentru ca le vin bine doar lor si nu si tie, pentru ca sunteti firi diferite. Pe ele le admiri de la distanta si in tacere si cauti mai departe, pentru tine.
• de altele nu ajungi sa stii, nu iei contact cu ele si nu afli niciodata daca ti-ar fi fost sau nu prietene. Cu teama de a nu le intalni traim toti, ca nimanui nu ii place sa fie fara pasiuni, asa cum nu-i place nici sa fie fara prieteni.

Pentru mine, pictatul e pasiunea mea prietena. Treaba aia murdara si migaloasa, cu borcane de apa peste care ti-e mereu frica sa nu dai si sa le versi, din greseala, peste desenul tau, cu pensule multe si de varii dimensiuni, cu zeci de nuante si culori.

Iar sunetul scos de un penson miscat pe foaia plina de culoare mi se pare cel mai calm si linistitor lucru pe care l-am auzit vreodata.

Pictez cand simt nevoia, pictez cand am timp, pictez cu placere. Pictez fara talent, mazgalit si non-artistic. Si nu conteaza, ca prietenii te stiu si cu bune si rele, si sifonat si nepieptanat, si in momentele de nepricere sau nestiinta. Mai ales atunci.

Ieri, am avut ocazia sa pictez din nou. Nu pe hartie, cum eram obisnuita, ci pe ceara. Nu forme din creion, ci figurine. La invitatia Lumanareselor, aseara am patruns in Lumea Lumanarilor din Cluj-Napoca, alaturi de inca alti bloggeri din Cluj.

Printre rafturi pline de lumanari, miros de cirese amare, butoaie cu parafina si ceara colorata, am simtit si regasit in Ruxandra (lumanareasa-sefa, cum mi-a fost prezentata) pasiunea de a face lucrurile cu placere (de care vorbeam si aici). In cazul ei, lumanaritul pare sa fie pasiunea careia ii acorda tot timpul, pe care o descopera in fiecare zi si cu care se intalneste mai mult decat regulat. E lucrul in care alege sa se implice atat de mult, pentru ca il face cu placere. Lumanaritul e pasiunea ei prietena.

Dupa detalii despre lumanarit, fitiluri, parafina si despre cate etape de pictura sunt intre stadiul acesta:

si produsul final:

mi-am exersat propria-mi pasiune: am trecut la pictat lumanari, dupa bunul plac si dupa propria imaginatie. Asta am pictat eu:

Asadar, ca sa inchei, cu pasiunile trebuie sa te comporti ca si cu oamenii: pentru cele care conteaza pentru tine, sa iti faci timp! Ca sa nu se piarda, ca e pacat sa duci o viata in singuratatea lipsei de pasiuni!

Asa ca eu cred ca cel mai frumos cadou pe care ni-l putem face noua azi, in ajun de Mos Nicolae, este sa ne facem timp pentru pasiunile noastre. Ca printre altele, si ele ne fac sa fim mai fericiti in fiecare zi, cu fiecare zi!

Lumanarile ce ies din mainile celor de la Lumea Lumanarilor arata de zici ca nici nu sunt din ceara, iar partea frumoasa este ca pot fi comandate online, fie de pe site, fie de pe pagina lor de Facebook. Iar daca sunteti din / prin Cluj, le gasiti cu stand in perioada aceasta si la Iulius Mall sau la Targul de Craciun de la Hotel Continental.