Ancuta Lebada

Constat ca nu mai stim sa avem rabdare. Nu mai avem rabdare. De parca ni s-a inchis robinetul de alimentare si am ramas, pe nepregatite, secatuiti de singurul lucru care ne facea sa ne bucuram de fiecare clipa din viata noastra.

Suntem intr-o continua graba. Gonim zilnic dintr-un loc in altul; gonim la munca prin task-urile ce la avem de finalizat, ca deadline-ul e strans; gonim prin sentimente si trairi si ni le insusim in mod superficial; gonim prin viata.

Suntem nelinistiti. Suntem nemultumiti. Suntem intoleranti. Suntem nerabdatori.

In autobuz cand e trafic. La coada de la supermarket.

Cu vremea de afara. Cu cei dragi. Cu noi. Cu proiecte. Cu schimbari. Cu obisnuinte vechi. Cu planurile de viitor.

Cand esti la scoala, abia astepti sa ajungi la liceu. Cand ajungi la liceu, abia astepti sa mergi la facultate. Cand mergi la facultate, abia astepti sa scapi de ea. Cand scapi de ea, abia astepti sa ai un job serios. Cand ai un job serios, abia astepti sa ai o functie importanta si prestigiu. Cand ai o functie importanta si prestigiu, abia astepti sa ai o familie. Cand ai o familie, abia astepti fiecare zi ca sa te bucuri de ea. Cu fiecare zi constati ca esti prea nerabdator si nu te bucuri cu adevarat de fiecare moment ce ti-l ofera. Cand ajungi sa te bucuri cu adevarat de fiecare moment, poate fi prea tarziu.

In fiecare moment al vietii, pe toate le vrem imediat. In timp scurt si imediat ce vechea dorinta ni s-a indelinit; sau, pur-si-simplu, pentru ca ne-am plictisit intre timp de ceea ce ne doream pana atunci.

Ne traim viata cu o viteza ametitoare. Nu mai lasa loc de rabdare. Nu mai e loc de rabdare. Nu mai avem si nu ne mai oferim ragaz pentru rabdare.

Poate asta e costul pe care trebuia sa il platim pentru ca omenirea a avansat atat de mult:

Sa nu mai stim ce e rabdarea. Sa uitam ce inseamna rabdarea si cum sa o folosim.

Ce multe am avea de invatat despre rabdare de la bunicii si parintii nostri! Ei trimiteau cate o scrisoare importanta la parinti si primeau raspuns dupa multe zile. Uneori, ajungeau ei insisi acasa inaintea scrisorii.

Acum, dam un mesaj, iar daca nu ni se raspunde in 5 minute, ne simtim nemultumiti, nerespectati, neglijati.

Sa fie tehnologia cea care ne-a dezvatat de la a fi rabdatori? Poate! Sau poate ne-am lasat noi singuri dezvatati. Poate pentru ca am uitat sa ne canalizam energia pe ceea ce vrem cu adevarat: sa traim si sa simtim pozitiv fiecare clipa si lucru care ni se intampla!

Tu cum stai cu rabdarea? Care e cel mai bun exemplu de rabdare din viata ta de pana acum? Pentru ca eu, marturisesc, nu am rabdare si nu am niciun exemplu de dat! Dar indrept, promit.

Textul acestui articol a fost inspirat de un episod din seria de documentare Breakout, produsa de National Geographic: episodul despre evadarea lui Quawntay Adams dintr-o inchisoare de maxima securitate din SUA. Timp de 3 saptamani a taiat cu o lama in tavanul celulei sale – acela a fost primul pas concret spre evadare. E o forma de rabdare asta? Eu zic ca da! Nu e un exemplu pozitiv, dar e un exemplu care m-a pus pe ganduri. Sa avem oare mai degraba rabdare cu lucrurile negative (pentru noi, pentru altii) decat cu cele pozitive? Ramane de vazut.

[Sursa: Foto]