#priNeamt, ziua II
Ziua II a fost despre oamenii de #priNeamt. A fost despre locuri si oameni frumosi, despre pasiunea de a te dedica unui ideal si despre efortul neintrerupt de a te propulsa cat mai aproape de realizarea lui.
Inceputa ca o excursie cu autocarul din zilele de scoala, cu clasa, ziua de duminica ne-a gasit pe drumurile din Judetul Neamt si cu “best Romanian love songs” pe post de coloana sonora (dedicatie de la Toma). Am facut popas in livada de la Potoci, care ofera o priveliste cu totul revigoranta asupra Lacului Izvorul Muntelui; am vizitat Manastirea Neamt si am auzit povestile colegilor de drum despre cum muzica celor de la Coldplay se imbina armonios cu obiectele religioase si dulciurile, toate intr-un magazin de suveniruri al Manastirii; am vizitat rezervatia de zimbri, am urcat pana la Cetatea Neamtului si am descoperit Depozitul de Armasari Dumbrava, locul in care am aflat ca se poate practica turismul ecvestru si ca se pot lua cursuri de calarie. In acest ultim loc, de existenta caruia nici nu stiam pana acum, am fost intampinati cu multa caldura, cu numeroase curiozitati despre cai si despre ingrijirea lor si am avut parte de o marturie pura de afectiune intre doctorul veterinar si cabalinele pe care le ingrijeste. Toti ingrijitorii de la Depozit au stat alaturi de noi pentru aproape doua ore intr-o dupa-amiaza de duminica, ne-au prezentat caii din rase diverse si pe Ogica, calul care a atins cea mai inalta performanta la noi in tara, sarind peste un obstacol de 2 m.
Un cal din Depozitul de Armasari Dumbava
Spuneam ca ziua II #priNeamt a fost o zi despre oamenii din Judet. Spun asta pentru ca mi-a fost oferita ocazia sa cunosc, printre altele, oameni dedicati si mesteri populari locali, care duc mai departe traditii mostenite de generatii, asa cum stiu si se pricep ei mai bine.
Prima oprire am facut-o in atelierul de tesut al mesterului popular Rodica Ciocartau, comuna Pipirig, sat Boboiesti, loc in care ne-am minunat de tesaturile ce ies din mainile d-nei Rodica si ne-am infruptat din celebrele placinte moldovenesti, poale-n brau. Ne-am bucurat sa gasim in camaruta ei de lucru steaguri ale Romaniei tesute, ii si covoare, pentru confectionarea carora sunt folositi doar coloranti naturali. In acelasi timp, d-na Rodica ne-a fost marturie despre cat de mare este efortul de a-ti vedea munca rasplatita si apreciata, de pe urma unui astfel de atelier traditional, mai ales ca tesutul unui metru patrat de covor dureaza pana la 2 zile de lucru.
Pe de alta parte, mesterul Ion Albu din Timisesti pare sa nu fie la fel de emotional si afectat atunci cand vorbeste de greutatile lui in comercializarea mastilor populare pe care le confectioneaza pentru Revelion. Ne invita la o tiuculita tare, ne vorbeste despre cum s-a facut antreprenor la 51 de ani si ne scoate imediat cadourile facute de el si oferite de berea Noroc, unul din sponsorii acestui infotrip. “Uita-te bine la ea! Asa o sa arati la batranete!” ne avertizeaza cu mult haz pe fiecare dintre noi. Dar, printre pofta lui de viata si pasiunea cu care ne vorbeste despre munca lui, ne spune cu amaraciune ca e printre singurii din Judet care mai face masti autentice, si nici copiii si nepotii lui nu sunt atrasi sa invete mestesugul cu traditie, pe care el insusi l-a deprins de la tatal lui. “Nepotul…si acum, e cu calculatorul!”.
Pe inserat, la poalele muntelui ce urca spre Cetatea Neamtului, chiar la punctul de unde incepe urcarea spre cetate, ne-am energizat cu povestile si caldura Ionelei Lungu, un alt mester popular pe care am avut norocul sa il cunosc, care da viata personajelor lui Creanga cu fiecare bucata de lut pe care o modeleaza. Din fiecare rememorare ale cartilor lui Creanga extragea cate o anecdota actuala, iar pasiunea pe care ti-o inspira te cuprindae, incat iti venea sa iei cartile copilariei din nou, sa le scuturi de praf si sa iti faci tema data de d-na Ionela: “Luati fiecare cate o poveste de Creanga, recititi-o, iar data viitoare cand veniti la Cetate, sa mi-o spuneti!”.
Este admirabil cand vezi cum niste oameni care investesc atata emotie, munca si daruire in niste lucruri traditionale pe care le confectioneaza, reusesc sa isi pastreze entuziasmul, dedicarea si pasiunea, in ciuda faptului ca unii oameni din exterior le-ar putea suaprecia munca si ar cataloga-o drept o investitie proasta, desueta (mai multe detalii despre cum puteti ajunge sa va intalniti voi insiva cu acesti mesteri gasiti la colegii mei de excursie de la LumeaMare.ro – adica aici).
Astfel de oameni te inspira; astfel de oameni iti dau curajul sa nu renunti atunci cand lucrurile devin grele, pentru ca pasiunea si calitatea implicarii sunt cele care fac diferenta; astfel de oameni te uimesc ca investesc tot ce au mai bun din ei intr-un ideal propriu – acela de a duce traditia si povestea mai departe -, trecand cu vederea obstacolele pe care le intalnesc.
In aceeasi nota legat de persoanele cu care am interactionat, vreau sa inchei prin a lauda oamenii de la Central Plaza Hotel, atat de discreti si de ospitalieri, alaturi de Catalin Roca, directorul hotelului, care nu ne-a lasat sa parasim hotelul fara un mic suvenir de la Piatra-Neamt: Turnul lui Stefan in miniatura. Acesta este un exemplu de oameni care fac turism si si-au dat seama ca astfel de gesturi conteaza, ca fiecare moment de interactiune personal hotel – turist este la fel de important ca si curatenia din camere.
Central Plaza Hotel are ca slogan “Where people make the difference”. Dar dupa acest weekend, eu as indrazni sa extind acest atribut implicit la nivelul intregului #priNeamt, de la organizatori, la bloggerii participanti, la fiecare din oamenii pe care i-am cunoscut. Pentru ca merita! Pentru ca li se potriveste! Bravo, Alex si Toma!
priNeamț este un eveniment sustinut de Primaria Piatra Neamt, Central Plaza Hotel, Petrom, Cosmote, Noroc si Autonom.
P.S. Pentru alte povesti de #priNeamt, va invit sa ii cititi pe colegii mei de infotrip: Adrian Ciubotaru, Chinezu, Miruna Siminel, Hoinaru (1, 2), Cezar Dumitru (1, 2), Makavelis (1, 2), Andra Zaharia, Nebuloasa (1, 2), LumeaMare.ro, Gaben, Pyuric, Denisa Bargau, Anne-Marie Chelariu (1,2), Diana Ribana (1), Tudor Popa, Alex Filip, Toma Nicolau, iar pentru fotografii, intrati pe Dragos Asaftei (1, 2) si Alex Dima (1, 2).
Pret pe oameni sau pe locuri?
Se dau urmatoarele situatii:
1. Te hotarasti ca intr-o dupa-amiaza racoroasa de joi sa iesi putin din rutina drumului acasa-job-acasa si sa mergi la un film. Intinzi antenutele, lansezi invitatiile si alaturi de un grup de prieteni si cunoscuti, destul de galagiosi si distractivi fiecare in parte, intri intr-un cinematograf. Nu din mall, nu din cele scumpe si nu din cele dotate cu tehnologie 3D. Intri in Corso, un cinematograf putin cam obosit, prafuit si cu parfum invechit. Dar esti cu persoane dragi si nu bagi de seama alte / celelalte neajunsuri ale locului si iti vezi de ale tale: te relaxezi, te distrezi si razi cu tot sufletul.
2. Locuiesti intr-un Bucuresti obosit, plin de rumoare si de trupuri ambulante straine; cele mai multe triste, unele preocupate, altele necioplite. Clar, ti s-a intamplat sa dai si peste situatii fericite, dar poate ca au fost de prea putine ori in cazul tau, incat ti-ai cam pierdut speranta, printre alte ganduri. Si atunci te trezesti ca ii lasi deoparte pe toti oamenii ce te inconjoara si te arunci intr-o plimbare pe Calea Victoriei, doar ca sa ii simti parfumul din asfalt si povestea din cladiri; dupa care iti alegi o banca de langa lac in Parcul Tineretului si te bucuri de privelistea locului.
Pana acum, locul a fost pentru mine doar un context, o entitate goala si lipsita de suflet care aduna oameni; a fost doar un spatiu pe care, dupa principiul “omul sfinteste locul”, il construiam fiecare din noi si il ajutam “sa fie”, “sa existe”.
Dar va intreb pe voi: cand omul nu mai este de ajuns? Sau cand el devine prea mult, prea sufocant, incat ajungi sa te refugiezi in locurile din jur? Oare la cat de multe “de-ale locului” poate omul sa tina piept sau cat de multe “de-ale locului” strica prin prezenta-i?
*Articol inspirat de aceasta fotografie, care are la comentariu urmatoarele cuvinte: “When everyone left after the long spring holiday, it seems romantic place, but without people … Horrifying! !”
Sursa: Foto
Momente speciale
Se apropie sfarsitul de an si devii melancolica. Nu esti singura! La fel devin si altii: privesc in urma, fac masuratori, trag linii si isi propun mai multe, mult mai multe. Darama visuri si construiesc idealuri, strivesc nemultumiri si nasc planuri.
Tot asa functionezi si tu: daca privesti in urma iti este mai usor; daca analizezi anul trecut, te motivezi sa o iei de la capat sau sa continui in cel ce vine; daca faci colectii de oameni si momente speciale, te simti mai implinita la sfarsit de an, cand tragi obloanele si te faci ca dormi dupa petrecerea de Revelion. De fapt nu dormi, ci iti semnezi rezolutiile pe anul urmator (nu pentru ca nu ar fi suficiente momente peste an in care poti sa iti propui si sa si faci ceva, ci pentru ca iti place sa vezi in Revelion un inceput, avantul unei noi provocari, posibilitatea unui nou start, poate mai bun).
E pactul tau cu tine.
Momentan nu ai ajuns la rezolutii. Abia iti strofoci amintirile numarand:
- datile in care ti-ai petrecut serile cu prietena ta, la un film si un ceai.
- weekend-urile in care te-ai urcat in tren entuziasmata si nerabdatoare, urmandu-ti inima spre o inima.
- drumurile pe care ai apucat spre acasa, ca sa le arati in persoana ca ti-e dor.
- serile tarzii stand la povesti in fata mall-ului, tot amanand sa porniti fiecare spre casa ei.
- diminetile de weekend cand te-ai mazgalit de tempera pe degete.
- dupa-amiezile cu pasi de dans, pe care te tot chinui sa-i dibuiesti.
- canile de cafea de la 9 seara, ca sa nu iti scapi genele in foile disertatiei.
- diminetile cu soare pe care le-ai prins treaza.
- sarutarile pe care le-ai primit somnoroasa.
- gramele de energie pe care le sustragi din fiecare ritm.
- zambetele pe care le-ai dat si le-ai primit.
- momentele speciale pe care le-ai trait.
Si esti multumita.
Care sunt momentele tale speciale din 2011?
Leapsa preluata de la sine putere de la Corina. O pasez doritorilor 
.
[Sursa: Foto]
In tabara cu oameni social media – Social Media Snow Camp
Social Media Snow Camp - Paraul Rece (mersi, Anne-Marie, ca mi-ai imprumutat vederea din camera ta )
In ultimele 4 zile am experimentat din plin Social Media Snow Camp, o tabara organizata de Revista Biz pentru oamenii cu blog sau pentru cei care interactioneaza cu Twitter-ul sau Facebook-ul mai mult decat printr-un simplu cont personal. Pentru aceea dintre voi care nu folositi internetul la nivel avansat, probabil ca genul acesta de eveniment nu va pare deloc atractiv. Insa, cred ca majoritatea ne-am lovit de invitatii in informal, la teambuidling-uri, iesiri in oras sau training-uri la firma la care lucram, pe care, chiar daca in final ajungem sa mergem la ele, avem impulsul natural de a le respinge ca idee, doar pentru ca sunt cu niste straini de la munca pe care vrem sa ni-i tinem straini si atat.
- Unde pierzi daca alegi sa stai acasa?
Pierzi o experienta de inter si intra-cunoastere utila fiecaruia dintre noi. Pierzi ocazia sa cunosti oameni, sa iti imbogatesti perspectivele si sa iti dezvolti idei si modele. In cazul meu, Social Media Snow Camp fost un eveniment profesionist, cu si despre “zona sociabila” a internetulului. Insa, in ciuda specificului (de care eram, in mod evident, interesata, ca altfel nu mergeam), a reusit sa puna la un loc in primul rand oameni si abia apoi profesionisti, cu interese si preocupari comune (bloggeri si reprezentanti de companii interesati de internet), iar acesta a fost meritul complet al echipei organizatoare, care a gandit si costruit acest concept de eveniment.
Ceea ce conteaza este ca, fara doar si poate, Social Media Snow Camp a fost o tabara cu si despre oameni necunoscuti, adunati din toata tara, pe care am ales sa ii descopar cu interesul si curiozitatea unui cercetator, cu mintea limpede si golita de prejudecati, ca sa pot extrage toata seva de perspective care mi s-a oferit.
Treptele pe care le-am urcat si le-am coborat de cel putin 4 ori pe zi. Denisa le-a si numarat
Pentru mine personal au fost 4 zile de dezvaluire, de observare constanta a celor din jur, de cunoastere a lor prin prisma a ceea ce gandesc, vorbesc sau a ceea ce comunica despre ei in diverse contexte, totul pentru dezvoltarea mea personala, ca om. Asa am descoperit oamenii din spatele randurilor de pe blogurile pe care le citesc zilnic cu placere, am relationat cu adevarat cu cunostinte facute mai demult in alte circumstante, dar am cunoscut si oameni si bloguri noi.
- Ce am invatat din asta?
Ca autenticitatea si constanta sunt esentiale atunci cand te prezinti ca om in fata altora, indiferent de forma pe care alegi sa o folosesti ca intermediar: telefon, email, blog sau interactiune directa.
Dincolo de asta, Social Media Snow Camp mi-a oferit momente inspirationale (multumesc, Adi Hadean, pentru prezentarea ta, care m-a motivat si m-a pus pe ganduri in egala masura), mi s-au aratat diferente (pe care, pana acum, nu le mai simtisem atat de evidente) intre modul in care e abordata viata (si blogging-ul, implicit) in zone diferite ale tarii. Asa am ajuns sa regasesc un model in oamenii din Ardeal, care mi-au aratat ca unitatea si energia nu sunt imposibile, dar, mai ales, ca poti sa ai succes si fara sa scoti coltii.
Paraul Rece – Hotelul Bucegi Portile Regatului
Nu mai spun de felul ingenuu si modest prin care pot starni admiratie fata de reusitele lor.
Au fost 4 zile din care, dincolo de lectii de social media sau blogging, am desprins lectii de viata, numai bune de aplicat.
- De unde legatura cu teambuiding-ul de la firma?
Din faptul ca, din punctul meu de vedere, Social Media Snow Camp a fost un fel de munca de echipa a oamenilor de pe internet, cultivata in sala de conferinte, dar mai ales in-afara ei, si de ale carei efecte, sper, sa ne bucuram de azi incolo. Asa aleg eu sa fiu: optimista si naiva, daca asta ma motiveaza pe mine personal suficient de mult incat sa lucrez pe bucatica mea, astfel incat lucrurile sa evolueze!
- De ce am ales sa va vorbesc despre Social Media Snow Camp?
Pentru ca vreau sa va sesizez genul acesta de evenimente care va pun fata-in-fata cu oameni necunoscuti si pe care, poate, in prima faza, sunteti tentati sa le evitati. Sfatul meu este sa le acceptati cu entuziasm si cu mintea deschisa si sa profitati de ele. Stiu, sociabilitatea poate nu este punctul vostru forte sau nu aveti chef sa palavragiti cu niste necunoscuti despre lucruri banale, insa faptul de a-i cunoaste pe cei din jur, sa fii tolerant si sa accepti pareri diferite ar trebui sa se regaseasca in sistemul de baza al oricarui individ, cu atat mai mult cu cat te ajuta in viata profesionala foarte mult cand vine vorba de discutat proiecte, negociat idei sau alte cele, la fel de importante. Iar daca unora le vine in mod natural si nativ sa faca asta, cei mai multi dintre noi avem nevoie de munca si educare constanta in aceasta directie. Un eveniment care te pune la gramada cu alti indivizi, ale caror pareri esti, intr-o oarecare masura, “obligat” sa le asculti si, usor-usor, sa le accepti, mi se pare extrem de potrivit in acest sens.
Iar daca sunteti interesati de retelele de socializare si la nivel profesional, Social Media Snow Camp este recomandarea mea. Ca sa intelegi despre ce am scris atat de mult, puteti citi despre ce au vorbit in conferinte:
Bobby Voicu, Cristian China-Birta, Adrian Hadean, Cristian Sutu, Radu Bazavan, Dan Dragomir, Bogdana Butnar, Cabral, Adrian Ciubotaru.
De curiozitate, voi cand ati fost ultima data intr-un teambuilding / tabara cu altcineva decat cu niste prieteni?
Mai multe fotografii de la Social Media Snow Camp gasiti la Cristian Sutu si pe pagina Revistei Biz.
Dorinte simple
Imi place sa cred ca in viata orice dorinta poate deveni posibila (cu tot riscul de a fi acuzata de naivitate tinereasca spunand asta). Ca fara hazardari nebunesti, fara ganduri utopice sau ratiuni gresite, o dorinta personala poate ajunge sa fie pusa in practica daca stii exact ce vrei, iti gandesti toate posibilitatile de a ajunge acolo si treci la treaba (recunosc, si sprijinul primit la inceput de drum joaca un rol important).
La fel de bine sunt constienta ca in viata ajungi sa iti doresti si lucruri pe care nu toti avem sansa sa le traim / experimentam. Sau avem sansa, dar o ratam. Sau o vedem si o ignoram. Si atunci stii ca trebuie sa intervii din nou: devii mai receptiv la ce te inconjoara, observi si analizezi lucrurile de care dispui si tot ce ti ofera si incepi sa le traiesti intens. E refularea ta si a tot ce iti pare imposibil de atins. Si ajungi sa fii fericit si cu atat, doar pentru ca ai ales sa le traiesti si pentru ca “implicarea din doi in doi” nu ti se aplica si tie. Si atunci aproape ca nu mai conteaza ca totul se intampla la cote mult mai mici decat ne-am fi dorit sau imaginat. Sau ca ne-am implinit, de fapt, o dorinta “simpla” si nu una colosala.
In completare la ceea ce tocmai am zis: ieri am vazut clip-ul acesta la Romina pe Facebook, un filmulet foarte bine construit, suficient de expresiv cat sa starneasca in mine cateva revolte legat de ceea ce eu consideram a fi dorinte simple:
Descrierea filmuletului: “A celebration of the beauty of our French and Italian Alps. I filmed and edited what I personally like in the mountain culture: sports, life style, art of living, culture and people.”
Cu cateva exceptii (din categoria “extreme” 
), este un film despre lucruri simple, pe care le avem fiecare la indemana, cu detaliul ca sunt traite intens. Ca sa simti ca oamenii aceia se bucura de viata si de ceea ce fac nu e nevoie sa ii vezi facand lucruri extraordinare. Aproape ca nu conteaza nici unde sunt sau care li-e povestea. Oamenii, trairile, momentele si ragazul de respiro sunt cele care fac ca momentele lor oarecare sa devina unice. Iar pentru mine, asta este suficient cat sa le aduca la stadiul de “dorinta implinita”.
Zi de zi suntem prinsi intr-un vartej de “ispite” mari si de tot felul, carora le cadem prada si le adoptam sa ne fie dorinte (undeva pe aici sunt si eu). Dupa care devenim dezamagiti ca nu ni se implinesc. Si uitam sa fim fericiti pornind de la dorinte simple si nevoi emotionale de baza, de care putem profita zilnic. Filmuletul m-a ajutat sa imi asum faptul ca nu ceea ce mi se arata acolo imi straneste invidia, ci trairile pe care cei din clip le experimenteaza si ca asta e baza pentru “constructiile” mele ulterioare.
Cum stam, deci, cu dorintele simple?
[Sursa: Foto]
Comentarii recente